Eu nu exist

Mi-ai spus să-ți spun  dar nu puteam să pot..  <<Vorbește-mi în culori >> -ai spus- Și ți-am desenat hărți  în culori aprinse, Poate prea aprinse  căci ți-am ars  corneea  și nu mai m-ai putut  auzi.  Ți-am desenat  manual de utilizare,  în caz de pericol, dar erai  discromatopsic.

în tine eu în mine tu. Dacă tu ai fi aici eu, Aș culege zâmbete tâmpe, care cad la prima briză de toamnă, de pe fețele oamenilor... Le pun în saci, să am de rezervă pentru zile negre sau pentru la iarnă.. căci noi doi vom fi doi noi. dar, vom avea provizii..

Mătur străzile în lung și-n lat, cu paşii mici ce-i târșâi cu lene pe ciment. Mătur de pe stradă voci, și le arunc peste gard în curţile oamenilor. Poate doar așa, nu se vor mai simţi triste și singure. Oamenii au plecat. Casele devin părăsite. vezi câte un aragaz aruncat în curte Poate, doar poate Și-or coace găinile O viață..

Ne frângeam sufletele Așa cum, copii fiind, Spărgeam nuci Cu mâinile goale. Ne pătam și ne răneam până în carne.

îmi zgârii ochii pentru că mă dor de dorul ochilor tăi, uitându-se cu drag într-ai mei și îmi mușc buzele pentru că mă dor de dorul buzelor tale, cerându-le cu râvnire pe ale mele. îmi mănânc mâinile pentru că mă dor de dorul mânilor tale, care nu o să le mai țină niciodată pe ale mele și imi frâng degetele pentru că mă dor de dorul degetelor tale care nu o să le mai simtă niciodată pe ale mele. îmi distrug sufletul pentru că mă doare de dorul tău

Noaptea târziu,   Îmi plimb ochii pe întuneric Şi caut să mă agăţ  De cea mai mică sclipire. Noaptea târziu, Citesc în cearşaful şifonat Povestea noastră. Fără izbândă , de-altfel. Noaptea târziu, Ascult ticăitul enervant Al ceasului  Şi murmurul casei. Noaptea târziu, Strâng în podul palmei, Şoapte şi suspine Cu care să alimentez Lampa viselor . Noaptea târziu, Mă gândesc la tine!

Urăsc să îţi spun "Te iubesc!". Mi se par cuvinte false şi perfide, Care nu îmi aduc alinarea  Şi care nu exprimă sentimentele  Pe care ţi le port în piept, în suflet şi în gând. Suntem idioţi Dacă credem că două cuvinte, "Te iubesc!", Vor putea însuma vreodată Infinitatea de amor pe care ţi-o port Şi pe care probabil Ţi-o voi purta mereu! Suntem idioți Dacă credem că două cuvinte, "Te iubesc!", Ne vor putea aduce vreodată alinarea  Şi consolare în nopţile de vară  În care sufletul ne macină  Cu amintiri şi iluzii creând   Fantasme pregătite să ne muşte din inima. " Te iubesc!". Sună nesincer şi nu îmi crează decât repulsie Şi un gol în inimă .  Nu îmi spune decât că îţi mişti buzele- Buzele dulci ca veninul Şi amare ca mierea . "Te iubesc". Sună idiotic de nesincer . E ironic de cîte ori am simţit  Ca aduc mai multă suferinţă şi durere. Aceste cuvinte! "Te iubesc!". Mă fac să zbier de durere la gândul Că tu ai putea să îmi sp...

Sunt flămândă de iubirea Unui geniu romantic , Care mă aşteaptă singuratic In cafenele pustii. Cafenelele sărace  De la colţul străzilor surpate, Au fost părăsite de timp Şi uitate de moarte. Citadele sinistre Ce adăpostesc haos: Haos fierbinte şi haos nebun, Haos tandru şi haos romantic. Dansăm în vânt  Şi ne aruncăm în flori de cireş ofilite  Aruncate de întuneric pe străzi- Nu ne pasă! De ce ne-ar pasa , Când ştiu ce simt ! Te văd , te iubesc . Te uit , te iubesc. Te iubesc , te iubesc. La revedere! Mă întorc!

Constelatii de copii pierduti in stele Vazute toate prin mozaicul    Fara sticla a inimii mele . Alerg galaxiile prin Univers Sa le pun intr-un borcan , Dar ma ratacesc printre planete . Pierduta in Calea Lactee , Ma plimb cu zeii in caleașca Mortuara a lui Hades . Caii negri si hamesiti de carne vie , Ma musca de brat , infometati De sange si suflet viu . Rotile se invart incontrolabil Si sfarma oglinzile destinului . Oglinzi sparte si ghinion nenorocit . Scheletul sufletului meu  Intra sfios in Infern Asteptat de Cerber...  Imi iau Adio!

Mi-e infidel el corbul cel garbovit , Mi-e infidel si patul  in care ai dormit. Mi-e infidela lumea care m-a crescut , Mi-e infidela mama ,mi-e infidel si tata. Mi-e infidel pamantul pe care am calcat, Mi-e infidel si sufletul neascultat. Mi-e infidel , mi-e infidela! Mi-e infidela mana cu care tie-ti scriu , Mi-s infideli si ochii care ti-s fideli. Mi-e infidela steaua calauzatoare a fiintei mele, Mi-e infidel si zeul stelei mele. Mi-e infidel poporul cel infidel, Mi-e infidela lacrima cu-acid. Mi-e infidel ,mi-e infidela! Mi-e infidel pana si universul. La revedere! Ma intorc

     Vad pe un cer cenusiu pasari derutate de vant si de rece. Una ici si una colo zboara in zig-zag bete de frig .    Altele se pierd , altele poate fug ca adolescentii care nu isi gasesc locul si altele merg inainte in speranta ca vor gasi o viata mai buna , efect de turma poate .     Puii au invatat de mult sa zboare. Ii priveam cum se avantau mandri spre cer dar cu luare aminte de legenda lui Icar.    Altii au ramas in urma suicidali . Rebelii? Rebelii asteapta sa plece pe ultima suta de metri intr-o directie aleasa de ei si nu de turma . Altii cauta aventuri  pe cand ceilalti prefera siguranta . Si e oare atat de sigur in turma?    Chiar daca esti in turma tot poti sa mori doar ca mori ca ceilalti , nu cu ceilalti doar CA ceilalti , insa daca esti o pasare ciudata poti muri unic si cu splendoare. Dar tot mori .     E urata moartea dar nu m-as astepta nici sa fie Miss Universe. As vrea sa fie macar draguta (sper c...

Let's be old fashioned at least once a week. De ce nu? De ce sa nu fim romantic inraiti? De ce sa nu ramanem fara rasuflare caci asa ma simt de fiecare data cand ascult  o melodie de genul asta : Ma simt perfect , ma simt romantica , ma simt ca si cum as sta o vesnicie intr-o cafenea pe vreme de ploaie cu o ceasca de ceai in mana cu un fundal  muzical de genul.  Ma simt perfect pentru o vreme de toamna . I want to be a part from a '50s musical. Vreau o perioada de aur , vreau fericire absoluta si perfectiune dar la sfarsitul zilei te intrebi : "Nu asta vor toti?" La revedere ! Ma intorc...

Hai sa ne ingropam in toamna si sa ne tinem de maini sub frunze arse de soare . Hai sa ne intoxicam cu miros de frunze arse pe un pamant prea rigid ca sa ne mai spuna ce il doare. Hai sa radem de jocul cearsafurilor in bataia vantului rece tomnatic. Hai sa incercam iar sa ne amintim cum era pe cand eram copii si stateam la umbra unui nuc ce intra lent intr-o stare de hibernare. Hai sa  fim imaturi si sa ne batem cu frunze moarte lasand pamantul rece. Hai sa plangem  ca numai ploua cu tunete si fulgere si ca trebuie sa ascultam o noapte taciturna. Hai sa ne petrecem serile la umbra unor pruni goliti de mainile gospodarilor. Hai sa prindem greierii pana nu ingheata pentru a ne tine companie . Hai sa descoperim peisaje noi . Hai sa mangaiem si sa consolam petalele crinilor uscati. Hai sa fim irationali stand noapte si cautand ceva pe un cer intunecat. Hai sa ne imbolnavim....sau mai bine hai sa nu! Hai sa citim carti vechi pe o iarba uscata panditi de un soare din ce in ce mai pa...

E noapte iar ... O noapte uscata si torida ca toate celelalte de pana acum . E o atmosfera fara vant . Imi displace o noapte fara adieri racoroase .  Pamantul e insetat si fantana e seaca . Mi-e inca in fire sa arunc cu pietre in fantana si sa aud un clipocit atat de cunoscut mie si totusi astazi piatra s-a izbit doar de un ecou uscat , parca tipand dupa apa .  "-Apa!" Vant , apa , pietre , fantana  si galeata albastra ...  Intotdeauna revin la galeata albastra care statea in mijlocul holului cu un singur bec ars , intotdeauna asediat de insectele noptii ... si totusi de unde venea lumina?  Nimic nu se afla imprejurul galetii albastre .  Ma intreb de ce oare?  -De ce e importanta galeata albastra ?  Fie prima amintire , fie ultima galeata era tot albastra . Eram eu si o galeata albastra pe un hol al carui iluminare era si inca imi este necunoscuta .  -Si de ce e asa fascinanta galeata? E goala.... sau nu...nu e goala.. Era cu apa .. -Ahh! Cum...

Imi place dezordinea... In dezordine gasesc toata ordinea de care am nevoie. Nu sunt o persoana ordonata si nici ca pretind altfel. Nu imi sta in fire si nu ma simt bine daca nu e dezordine . Am un birou aglomerat care mie imi place. E biroul meu si stiu fiecare lucru care e pe el  de la pahare cu apa de pictat si var lavabil pana la hirtii mazgalite fara rost dar cu atasament sentimental .  Multi cred ca nu e greu sa fii dezordonat... Dar e! Si dezordinea e un talent. Dezordinea e ca un joc de memorie (daca va mai amintiti jocurile in care trebuia sa memorezi locul unor carti amestecate si ca sa castigi trebuia sa le gasesti perechea?). Da! Dezordinea e un talent unic , dezvoltat in masuri diferite. In dezordinea mea vad ordine iar in ordinea altora eu vad dezordine...Ce e rau cu asta? La revedere ! Ma intorc!

   Aleargă sau ia-ți bicicleta și pedalează atât de repede încât sa simți aerul cum își plimba degetele prin parul tău sau scoate capul pe geamul unei mașini sau autobuz (deși nu e la fel de sigur) sau pur și simplu ieși afara pe o vreme furtunoasa .   Ce vreau sa spun este : SIMTE!  Poate sunt anormala dar pentru mine vantul are miros de iasomie .  De fiecare data când scot capul pe geamul autobuzului nu inspir altceva decât vânt cu miros de iasomie. Fie iarna, fie vara pentru mine vântul are aceeași aroma de iasomie înflorită din plin , iasomie proaspătă de dimineață , iasomie neîntinată de nici o creatura , iasomie pura.  Simte vântul , aerul și natura! Poate într-o viata anterioara am fost un câine căci sa simt...

Locuiesc într-o zona retrasă de zgomotele oraşului agitat . Adesea am regretat dar acum am învăţat să apreciez liniştea naturii şi când spun liniştea mă refer la toate zgomotele naturii : cântecul păsărilor , foşnetul frunzelor sau șuietul vântului . E adevarat că în zona aceasta nu ai la fel de multe posibilităţ i dar deasemenea nu ai la fel de multe tentaţii. Am învăţat că e atât de frumos să vezi lucrurile pe care în trecut le ignorai . O persoană care trăieşte în inima oraşului odată m-a întrebat: " Tu ce faci să te distrezi , să te simţi bine? Unde stai tu , nu văd să ai prea multe activităţi .Nu te plictiseşti?" şi am rămas fără cuvinte surprinsă că nu simţeam nici o clipă resentiment faţă de zona aceasta căci este locul copilăriei mele fără de care nu aş mai fi persoana care sunt astăzi . La început nu ştiam ce să răspund . Am rămas prinsă în gândurile mele şi apoi s-a revărsat o avalanşa de amintiri şi am răspuns : " Cât timp acorzi unei frunze care cade dintr-un...