Eu nu exist

Sunt flămândă de iubirea Unui geniu romantic , Care mă aşteaptă singuratic In cafenele pustii. Cafenelele sărace  De la colţul străzilor surpate, Au fost părăsite de timp Şi uitate de moarte. Citadele sinistre Ce adăpostesc haos: Haos fierbinte şi haos nebun, Haos tandru şi haos romantic. Dansăm în vânt  Şi ne aruncăm în flori de cireş ofilite  Aruncate de întuneric pe străzi- Nu ne pasă! De ce ne-ar pasa , Când ştiu ce simt ! Te văd , te iubesc . Te uit , te iubesc. Te iubesc , te iubesc. La revedere! Mă întorc!

Let's be old fashioned at least once a week. De ce nu? De ce sa nu fim romantic inraiti? De ce sa nu ramanem fara rasuflare caci asa ma simt de fiecare data cand ascult  o melodie de genul asta : Ma simt perfect , ma simt romantica , ma simt ca si cum as sta o vesnicie intr-o cafenea pe vreme de ploaie cu o ceasca de ceai in mana cu un fundal  muzical de genul.  Ma simt perfect pentru o vreme de toamna . I want to be a part from a '50s musical. Vreau o perioada de aur , vreau fericire absoluta si perfectiune dar la sfarsitul zilei te intrebi : "Nu asta vor toti?" La revedere ! Ma intorc...

E noapte iar ... O noapte uscata si torida ca toate celelalte de pana acum . E o atmosfera fara vant . Imi displace o noapte fara adieri racoroase .  Pamantul e insetat si fantana e seaca . Mi-e inca in fire sa arunc cu pietre in fantana si sa aud un clipocit atat de cunoscut mie si totusi astazi piatra s-a izbit doar de un ecou uscat , parca tipand dupa apa .  "-Apa!" Vant , apa , pietre , fantana  si galeata albastra ...  Intotdeauna revin la galeata albastra care statea in mijlocul holului cu un singur bec ars , intotdeauna asediat de insectele noptii ... si totusi de unde venea lumina?  Nimic nu se afla imprejurul galetii albastre .  Ma intreb de ce oare?  -De ce e importanta galeata albastra ?  Fie prima amintire , fie ultima galeata era tot albastra . Eram eu si o galeata albastra pe un hol al carui iluminare era si inca imi este necunoscuta .  -Si de ce e asa fascinanta galeata? E goala.... sau nu...nu e goala.. Era cu apa .. -Ahh! Cum...

Imi place dezordinea... In dezordine gasesc toata ordinea de care am nevoie. Nu sunt o persoana ordonata si nici ca pretind altfel. Nu imi sta in fire si nu ma simt bine daca nu e dezordine . Am un birou aglomerat care mie imi place. E biroul meu si stiu fiecare lucru care e pe el  de la pahare cu apa de pictat si var lavabil pana la hirtii mazgalite fara rost dar cu atasament sentimental .  Multi cred ca nu e greu sa fii dezordonat... Dar e! Si dezordinea e un talent. Dezordinea e ca un joc de memorie (daca va mai amintiti jocurile in care trebuia sa memorezi locul unor carti amestecate si ca sa castigi trebuia sa le gasesti perechea?). Da! Dezordinea e un talent unic , dezvoltat in masuri diferite. In dezordinea mea vad ordine iar in ordinea altora eu vad dezordine...Ce e rau cu asta? La revedere ! Ma intorc!