Eu nu exist

Mi-ai spus să-ți spun  dar nu puteam să pot..  <<Vorbește-mi în culori >> -ai spus- Și ți-am desenat hărți  în culori aprinse, Poate prea aprinse  căci ți-am ars  corneea  și nu mai m-ai putut  auzi.  Ți-am desenat  manual de utilizare,  în caz de pericol, dar erai  discromatopsic.

Noaptea târziu,   Îmi plimb ochii pe întuneric Şi caut să mă agăţ  De cea mai mică sclipire. Noaptea târziu, Citesc în cearşaful şifonat Povestea noastră. Fără izbândă , de-altfel. Noaptea târziu, Ascult ticăitul enervant Al ceasului  Şi murmurul casei. Noaptea târziu, Strâng în podul palmei, Şoapte şi suspine Cu care să alimentez Lampa viselor . Noaptea târziu, Mă gândesc la tine!

Vreau să îţi muşc uşor gâtul  Şi să îţi simt răsuflarea greoaie ,  Atingându-mi părul. Vreau să îţi sărut pieptul lat Iar tu să îmi săruţi creştetul. Vreau să îţi răsfăţ cu sărutări Ochii , buzele şi fruntea  Iar tu să le accepţi pe toate Ca pe nişte daruri cereşti. Vreau să mă iei în braţe Şi să mă laşi să dorm pe pieptul tău, Să îţi simt bătăile inimii Şi să îţi simt viaţa . Dar cel mai mult vreau ca tu Să îmi săruţi buzele, Să îmi muşti din umeri Şi să ne pierdem în cearşafuri . Întrebarea e: "Îmi permiţi?"

Urăsc să îţi spun "Te iubesc!". Mi se par cuvinte false şi perfide, Care nu îmi aduc alinarea  Şi care nu exprimă sentimentele  Pe care ţi le port în piept, în suflet şi în gând. Suntem idioţi Dacă credem că două cuvinte, "Te iubesc!", Vor putea însuma vreodată Infinitatea de amor pe care ţi-o port Şi pe care probabil Ţi-o voi purta mereu! Suntem idioți Dacă credem că două cuvinte, "Te iubesc!", Ne vor putea aduce vreodată alinarea  Şi consolare în nopţile de vară  În care sufletul ne macină  Cu amintiri şi iluzii creând   Fantasme pregătite să ne muşte din inima. " Te iubesc!". Sună nesincer şi nu îmi crează decât repulsie Şi un gol în inimă .  Nu îmi spune decât că îţi mişti buzele- Buzele dulci ca veninul Şi amare ca mierea . "Te iubesc". Sună idiotic de nesincer . E ironic de cîte ori am simţit  Ca aduc mai multă suferinţă şi durere. Aceste cuvinte! "Te iubesc!". Mă fac să zbier de durere la gândul Că tu ai putea să îmi sp...

Sunt flămândă de iubirea Unui geniu romantic , Care mă aşteaptă singuratic In cafenele pustii. Cafenelele sărace  De la colţul străzilor surpate, Au fost părăsite de timp Şi uitate de moarte. Citadele sinistre Ce adăpostesc haos: Haos fierbinte şi haos nebun, Haos tandru şi haos romantic. Dansăm în vânt  Şi ne aruncăm în flori de cireş ofilite  Aruncate de întuneric pe străzi- Nu ne pasă! De ce ne-ar pasa , Când ştiu ce simt ! Te văd , te iubesc . Te uit , te iubesc. Te iubesc , te iubesc. La revedere! Mă întorc!

E noapte iar ... O noapte uscata si torida ca toate celelalte de pana acum . E o atmosfera fara vant . Imi displace o noapte fara adieri racoroase .  Pamantul e insetat si fantana e seaca . Mi-e inca in fire sa arunc cu pietre in fantana si sa aud un clipocit atat de cunoscut mie si totusi astazi piatra s-a izbit doar de un ecou uscat , parca tipand dupa apa .  "-Apa!" Vant , apa , pietre , fantana  si galeata albastra ...  Intotdeauna revin la galeata albastra care statea in mijlocul holului cu un singur bec ars , intotdeauna asediat de insectele noptii ... si totusi de unde venea lumina?  Nimic nu se afla imprejurul galetii albastre .  Ma intreb de ce oare?  -De ce e importanta galeata albastra ?  Fie prima amintire , fie ultima galeata era tot albastra . Eram eu si o galeata albastra pe un hol al carui iluminare era si inca imi este necunoscuta .  -Si de ce e asa fascinanta galeata? E goala.... sau nu...nu e goala.. Era cu apa .. -Ahh! Cum...