Eu nu exist

Mi-ai spus să-ți spun  dar nu puteam să pot..  <<Vorbește-mi în culori >> -ai spus- Și ți-am desenat hărți  în culori aprinse, Poate prea aprinse  căci ți-am ars  corneea  și nu mai m-ai putut  auzi.  Ți-am desenat  manual de utilizare,  în caz de pericol, dar erai  discromatopsic.

Vreau să îţi muşc uşor gâtul  Şi să îţi simt răsuflarea greoaie ,  Atingându-mi părul. Vreau să îţi sărut pieptul lat Iar tu să îmi săruţi creştetul. Vreau să îţi răsfăţ cu sărutări Ochii , buzele şi fruntea  Iar tu să le accepţi pe toate Ca pe nişte daruri cereşti. Vreau să mă iei în braţe Şi să mă laşi să dorm pe pieptul tău, Să îţi simt bătăile inimii Şi să îţi simt viaţa . Dar cel mai mult vreau ca tu Să îmi săruţi buzele, Să îmi muşti din umeri Şi să ne pierdem în cearşafuri . Întrebarea e: "Îmi permiţi?"

Urăsc să îţi spun "Te iubesc!". Mi se par cuvinte false şi perfide, Care nu îmi aduc alinarea  Şi care nu exprimă sentimentele  Pe care ţi le port în piept, în suflet şi în gând. Suntem idioţi Dacă credem că două cuvinte, "Te iubesc!", Vor putea însuma vreodată Infinitatea de amor pe care ţi-o port Şi pe care probabil Ţi-o voi purta mereu! Suntem idioți Dacă credem că două cuvinte, "Te iubesc!", Ne vor putea aduce vreodată alinarea  Şi consolare în nopţile de vară  În care sufletul ne macină  Cu amintiri şi iluzii creând   Fantasme pregătite să ne muşte din inima. " Te iubesc!". Sună nesincer şi nu îmi crează decât repulsie Şi un gol în inimă .  Nu îmi spune decât că îţi mişti buzele- Buzele dulci ca veninul Şi amare ca mierea . "Te iubesc". Sună idiotic de nesincer . E ironic de cîte ori am simţit  Ca aduc mai multă suferinţă şi durere. Aceste cuvinte! "Te iubesc!". Mă fac să zbier de durere la gândul Că tu ai putea să îmi sp...

Constelatii de copii pierduti in stele Vazute toate prin mozaicul    Fara sticla a inimii mele . Alerg galaxiile prin Univers Sa le pun intr-un borcan , Dar ma ratacesc printre planete . Pierduta in Calea Lactee , Ma plimb cu zeii in caleașca Mortuara a lui Hades . Caii negri si hamesiti de carne vie , Ma musca de brat , infometati De sange si suflet viu . Rotile se invart incontrolabil Si sfarma oglinzile destinului . Oglinzi sparte si ghinion nenorocit . Scheletul sufletului meu  Intra sfios in Infern Asteptat de Cerber...  Imi iau Adio!

Mi-e infidel el corbul cel garbovit , Mi-e infidel si patul  in care ai dormit. Mi-e infidela lumea care m-a crescut , Mi-e infidela mama ,mi-e infidel si tata. Mi-e infidel pamantul pe care am calcat, Mi-e infidel si sufletul neascultat. Mi-e infidel , mi-e infidela! Mi-e infidela mana cu care tie-ti scriu , Mi-s infideli si ochii care ti-s fideli. Mi-e infidela steaua calauzatoare a fiintei mele, Mi-e infidel si zeul stelei mele. Mi-e infidel poporul cel infidel, Mi-e infidela lacrima cu-acid. Mi-e infidel ,mi-e infidela! Mi-e infidel pana si universul. La revedere! Ma intorc

Hai sa ne ingropam in toamna si sa ne tinem de maini sub frunze arse de soare . Hai sa ne intoxicam cu miros de frunze arse pe un pamant prea rigid ca sa ne mai spuna ce il doare. Hai sa radem de jocul cearsafurilor in bataia vantului rece tomnatic. Hai sa incercam iar sa ne amintim cum era pe cand eram copii si stateam la umbra unui nuc ce intra lent intr-o stare de hibernare. Hai sa  fim imaturi si sa ne batem cu frunze moarte lasand pamantul rece. Hai sa plangem  ca numai ploua cu tunete si fulgere si ca trebuie sa ascultam o noapte taciturna. Hai sa ne petrecem serile la umbra unor pruni goliti de mainile gospodarilor. Hai sa prindem greierii pana nu ingheata pentru a ne tine companie . Hai sa descoperim peisaje noi . Hai sa mangaiem si sa consolam petalele crinilor uscati. Hai sa fim irationali stand noapte si cautand ceva pe un cer intunecat. Hai sa ne imbolnavim....sau mai bine hai sa nu! Hai sa citim carti vechi pe o iarba uscata panditi de un soare din ce in ce mai pa...

E noapte iar ... O noapte uscata si torida ca toate celelalte de pana acum . E o atmosfera fara vant . Imi displace o noapte fara adieri racoroase .  Pamantul e insetat si fantana e seaca . Mi-e inca in fire sa arunc cu pietre in fantana si sa aud un clipocit atat de cunoscut mie si totusi astazi piatra s-a izbit doar de un ecou uscat , parca tipand dupa apa .  "-Apa!" Vant , apa , pietre , fantana  si galeata albastra ...  Intotdeauna revin la galeata albastra care statea in mijlocul holului cu un singur bec ars , intotdeauna asediat de insectele noptii ... si totusi de unde venea lumina?  Nimic nu se afla imprejurul galetii albastre .  Ma intreb de ce oare?  -De ce e importanta galeata albastra ?  Fie prima amintire , fie ultima galeata era tot albastra . Eram eu si o galeata albastra pe un hol al carui iluminare era si inca imi este necunoscuta .  -Si de ce e asa fascinanta galeata? E goala.... sau nu...nu e goala.. Era cu apa .. -Ahh! Cum...

Imi place dezordinea... In dezordine gasesc toata ordinea de care am nevoie. Nu sunt o persoana ordonata si nici ca pretind altfel. Nu imi sta in fire si nu ma simt bine daca nu e dezordine . Am un birou aglomerat care mie imi place. E biroul meu si stiu fiecare lucru care e pe el  de la pahare cu apa de pictat si var lavabil pana la hirtii mazgalite fara rost dar cu atasament sentimental .  Multi cred ca nu e greu sa fii dezordonat... Dar e! Si dezordinea e un talent. Dezordinea e ca un joc de memorie (daca va mai amintiti jocurile in care trebuia sa memorezi locul unor carti amestecate si ca sa castigi trebuia sa le gasesti perechea?). Da! Dezordinea e un talent unic , dezvoltat in masuri diferite. In dezordinea mea vad ordine iar in ordinea altora eu vad dezordine...Ce e rau cu asta? La revedere ! Ma intorc!