Vara anului 2012 a fost o vara sumbra. O vara in care pana si cea mai mica raza de speranta s-a stins in incercarile noastra zadarnice de a ridica din cenusa un imperiu adus la pamant de giganti.
Lasand fabulatiile deoparte. Vara anului 2012 a fost chiar trista. Fiind obisnuiti ca in fiecare an sa avem parte de o vara pe cinste alaturi de oameni grozavi am fost cu totul si cu totul dezamagiti in momentul in care am aflat ca sursa noastra de distractie pe vara respectiva a fost total eliminata din peisaj.
Ne-am revoltat, ne-am razvratit, am semnat petitii , tot ce putea face un grup restrans de oameni pentru a pune din nou pe picioare tabara. Am considerat ca totul era injust, ne-am simtit lezati de dreptul de a ne afirma in cadrul unei tabere de arta. Am incercat sa protestam , sa ne facem auziti dar se pare ca glasul nostru a fost prea mic.
Spre bucuria noastra anul acesta avem ocazia sa retraim inca o data experienta taberei de arta. Eu am fost una dintre persoanele care a avut norocul sa particpe in cadrul acestei tabere doi ani la rand . Pot recunoaste cu mana pe inima ca atunci cand am calcat pragul acestei tabere eram o amatoare in tot ceea ce tinea de arte ( in acelasi timp nu pot pretinde ca acum as fi mai mult). O tabara de asemenea anvergura m-a ajutat sa scot la suprafata ceea ce nu credeam ca detin in primul rand si anume determinarea de a lucra pentru a imi atinge un tel. Aceasta tabara mi-a dat un tel.
In primul meu an in care am participat eram o persoana foarte nesigura pe propriile mele abilitati artistice. Cunostintele mele legate de artele plastice erau medii si nici nu se puteau compara cu cele ale unui elev care provenea de la un liceu de arta. Bineinteles , am avut insecuritatile mele. Dar pe parcursul zilelor petrecute alaturi de niste oameni care au stiut sa te faca sa te simti parte din ceva am ajuns sa ma pot exprima liber prin arta. Tabara George Apostu te modeleaza intr-un om cu simt artistic dezvoltat. Prin activitatile intreprinse am ajuns sa socializam, sa facem legaturi si ajungem sa ne putem baza pe parcursul a cateva zile pe o mana de oameni in care ne-am putut lasa toata increderea ca ne vor ajuta. Primul meu an a fost ca un an de instruire.
Pentru mine , copil crescut la mama acasa, primul an fusese o experienta de neuitat in care m-am luptat cu tantarii si strangeam de cearsafuri ca sa ma incalzesc in noptile de la Valea Budului. In doar cateva zile am fost invatata o multitudine de noi tehnici.
In al doilea an pot spune ca stiam deja ce va urma. Nu mai eram aceeasi copilita nesigura si am venit in aceasta tabara stiind ca voi reintalni niste oameni dragi mie. In al doilea ani mi-am consolidat multe cunostinte din domeniul artelor plastice . Am invatat cum se lucreaza un mozaic si am avut ocazia sa invat noi tehnici si indeledniciri. Distractia nu a lipsit nici un moment pe tot parcursul taberei si sa nu uitam de mancarea exceptionala ca la mama acasa care ni se ofera la cantina si aici aduc multumirile de rigoare personulului taberei care a avut intotdeauna grija sa avem cele de cuviinta.
Am dus dorul taberei deoarece devenise o activitate pe care stiam ca trebuie sa o repet in fiecare vara. E mult mai mult decat o simpla tabara de arta. E o tabara in care noi ne dezvoltam ca oameni si devenim o baza solida a societatii.
Suntem si vom fi merem mandri ca am facut parte dintr-un asemenea grup select de oameni cu care am putut impartasi experiente de neuitat.
Lasand fabulatiile deoparte. Vara anului 2012 a fost chiar trista. Fiind obisnuiti ca in fiecare an sa avem parte de o vara pe cinste alaturi de oameni grozavi am fost cu totul si cu totul dezamagiti in momentul in care am aflat ca sursa noastra de distractie pe vara respectiva a fost total eliminata din peisaj.
Ne-am revoltat, ne-am razvratit, am semnat petitii , tot ce putea face un grup restrans de oameni pentru a pune din nou pe picioare tabara. Am considerat ca totul era injust, ne-am simtit lezati de dreptul de a ne afirma in cadrul unei tabere de arta. Am incercat sa protestam , sa ne facem auziti dar se pare ca glasul nostru a fost prea mic.
Spre bucuria noastra anul acesta avem ocazia sa retraim inca o data experienta taberei de arta. Eu am fost una dintre persoanele care a avut norocul sa particpe in cadrul acestei tabere doi ani la rand . Pot recunoaste cu mana pe inima ca atunci cand am calcat pragul acestei tabere eram o amatoare in tot ceea ce tinea de arte ( in acelasi timp nu pot pretinde ca acum as fi mai mult). O tabara de asemenea anvergura m-a ajutat sa scot la suprafata ceea ce nu credeam ca detin in primul rand si anume determinarea de a lucra pentru a imi atinge un tel. Aceasta tabara mi-a dat un tel.
In primul meu an in care am participat eram o persoana foarte nesigura pe propriile mele abilitati artistice. Cunostintele mele legate de artele plastice erau medii si nici nu se puteau compara cu cele ale unui elev care provenea de la un liceu de arta. Bineinteles , am avut insecuritatile mele. Dar pe parcursul zilelor petrecute alaturi de niste oameni care au stiut sa te faca sa te simti parte din ceva am ajuns sa ma pot exprima liber prin arta. Tabara George Apostu te modeleaza intr-un om cu simt artistic dezvoltat. Prin activitatile intreprinse am ajuns sa socializam, sa facem legaturi si ajungem sa ne putem baza pe parcursul a cateva zile pe o mana de oameni in care ne-am putut lasa toata increderea ca ne vor ajuta. Primul meu an a fost ca un an de instruire.
Pentru mine , copil crescut la mama acasa, primul an fusese o experienta de neuitat in care m-am luptat cu tantarii si strangeam de cearsafuri ca sa ma incalzesc in noptile de la Valea Budului. In doar cateva zile am fost invatata o multitudine de noi tehnici.
In al doilea an pot spune ca stiam deja ce va urma. Nu mai eram aceeasi copilita nesigura si am venit in aceasta tabara stiind ca voi reintalni niste oameni dragi mie. In al doilea ani mi-am consolidat multe cunostinte din domeniul artelor plastice . Am invatat cum se lucreaza un mozaic si am avut ocazia sa invat noi tehnici si indeledniciri. Distractia nu a lipsit nici un moment pe tot parcursul taberei si sa nu uitam de mancarea exceptionala ca la mama acasa care ni se ofera la cantina si aici aduc multumirile de rigoare personulului taberei care a avut intotdeauna grija sa avem cele de cuviinta.
Am dus dorul taberei deoarece devenise o activitate pe care stiam ca trebuie sa o repet in fiecare vara. E mult mai mult decat o simpla tabara de arta. E o tabara in care noi ne dezvoltam ca oameni si devenim o baza solida a societatii.
Suntem si vom fi merem mandri ca am facut parte dintr-un asemenea grup select de oameni cu care am putut impartasi experiente de neuitat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu