M-au lăsat muzele inspiraţiei . Au plecat cu inorogii lor cu tot pe tărîmul cailor verzi . Nu am mai scris de mult . De fiecare data cînd încerc sa scriu termin cu o migrena si cu o stare nasoala de irascibilitate . Gandurile nu vor sa se aseze la locul lor . Simt ca am trecut printr-o tornada si efectele ei sunt permanente . Tot ceea ce vreau sa exprim , sa scriu , sa spun , sa simt mi se pare atat nesemnificativ . Poate din cauza ca vreau sa mă depăşesc pe mine însumi . Mi-am impus anumite asteptari pe care de data asta nu le pot indeplini si deaceea totul ia o intorsatura grava . Refuz sa cred ca am ajuns la o limita și ca ar trebui sa mă opresc acolo . Nu vreau sa am o graniţă pe care nu o pot călca . Trebuie sa descopăr necunoscutul de dincolo de limite . Trebuie sa imi clarific gandurile prin descoperirea unor alte realitati . . Risc sa mă pierd în procesul de autodepășire . Prefer sa mă pierd încercând decât sa stau protejata într-o realitate bine îngrădită , unde nimic nu mă po
Scrieri din adolescență