De fiecare data cînd încerc sa scriu termin cu o migrena si cu o stare nasoala de irascibilitate . Gandurile nu vor sa se aseze la locul lor . Simt ca am trecut printr-o tornada si efectele ei sunt permanente . Tot ceea ce vreau sa exprim , sa scriu , sa spun , sa simt mi se pare atat nesemnificativ . Poate din cauza ca vreau sa mă depăşesc pe mine însumi . Mi-am impus anumite asteptari pe care de data asta nu le pot indeplini si deaceea totul ia o intorsatura grava .
Refuz sa cred ca am ajuns la o limita și ca ar trebui sa mă opresc acolo . Nu vreau sa am o graniţă pe care nu o pot călca . Trebuie sa descopăr necunoscutul de dincolo de limite . Trebuie sa imi clarific gandurile prin descoperirea unor alte realitati . . Risc sa mă pierd în procesul de autodepășire . Prefer sa mă pierd încercând decât sa stau protejata într-o realitate bine îngrădită , unde nimic nu mă poate atinge și în care eu sunt în siguranţă .
Prefer sa învăţ din propriile greşeli decît sa învăţ din greşelile altora . Dacă nu voi simţi pe propria piele ce au simţit și ceilalți nu voi putea sa evoluez și mă voi afunda în "siguranţă" . Îmi voi impune limitele după ce le cunosc . Îmi voi cunoaste limitele după ce le descopăr semnificațiile .
Prefer sa visez. Acolo nimeni nu mă poate împiedica din avansarea procesului de auto cunoaştere . Acolo e singurul loc în care limitele sunt distruse și graniţele nu mă mai împiedica . Si nu pot renunţa . nu pana când acele vise devin realitate. De multe ori vreau sa nu ma trezesc , vreau sa visez , sa raman intr-o realitate imaginara dar in care stiu ca limitele nu exista . Dar cateodata prefer sa ma infrupt din adevarul crunt .
Tot ce pot face pana atunci e sa visez
:La revedere !
Mă intorc.
Comentarii
Trimiteți un comentariu