In capul meu intotdeauna avem conversatii imaginare. In totdeauna in acelasi loc , pe o banca la apus de soare . In intunericul care se lasa usor ,usor pe nesimtite apoi deodata.
Stam pe o banca subreda si martora a atator generatii, plina de inscriptii si declaritii de dragoste , codificari si alte cele. Stam, doar noi doi. Sunt la un capat de lume. Nimeni nu trece , nimeni altcineva nici macar nu exista .Suntem doar noi doi pe o banca , in linistea serii . O liniste cumva incomfortabilas si cumva terifianta prevestitoare de rau . O liniste rece.
Ma privesti cu ochi flamazi si te infrupti din fiecare cuvant al meu. Eu nu am stare. Niciodata nu am cand sunt langa tine. Ma ridic si incep sa ma plimb pe bordura de langa noi. Cu pasi mici , ca un joc de copil , fara sa calc inafara bordurii , umbrele danseaza cu mine si tu ma privesti . Luna iese inainte ca unul dintre noi sa scoata vre-un cuvant. Suntem singuri si totusi impreuna.
Ma opresc din jocurile puerila si ma uit la luna. Caci acesta e singurul lucru recomfortant .
- Crezi ca ma cunosti?
- Da.
- Atunci lasa-ma sa iti spun ca te inseli ! Ma privesti cu o privire surprinsa. Ce stii despre mine? Doar ce ti-am permis sa vezi. Stii o singura parte din mine si anume : partea care iti permite orice remarca fie ea obscena sau de alta natura .
Tacere.
-Ah! M-am inselat , defapt, stii doua parti din mine : prima de care ti-am spus si a doua fiind cea care iti impartaseste toate teoriile existentiale. Nu mi-am luat ochii de la luna nici o secunda.Luna scoate la iveala din noi ceva tribal.
-Nici tu nu stii nimic despre mine!
- Aici te inseli , dragul meu! Pentru ca , de fiecare data, ti-am sorbit fiecare detaliu care tinea de viata ta , de personalitatea ta , de tine.
-Nu ma cunosti nici pe jumatate.!
- Stiu indeajuns. Si oricum stiu mai multe decat stii tu. Ce fiinte nesemnificative suntem. Priveste marea de stele si pierde-te in ele. Cum poti afirma ca ma cunosti?
Ma privesti admirativ si incriminatoriu in acelasi timp. Intotdeauna sunt rece fata de tine in gandurile mele. Intotdeuna sunt puternica si neinfricata in capsorul meu . Dar in realitate.
-Esti intr-adevar diferita!
- As vrea eu. Era o vreme cand intr-adevar credeam ca sunt . Dar apoi am realizat ca sunt mai comuna decat ai crede.
-Dar nu gandesti ca restul. Esti speciala!
-Chiar deloc. Toata lumea gandeste ce gandesc eu dar poate intr-un fel sau altul au un alt mod de a-se exprima. Sunt comuna. Mediocra chiar. Simt ca toti si fac aceleasi lucruri mondene ca toti. Nu sunt speciala. Sunt eu , si atat.
- Esti speciala in ochii mei.
O replica pe care as fi vrut sa o aud de pe buzele tale frumoase de atatea ori .
Reincep jocul copilaresc de pe bordura . Nu ma pierzi din ochi. Ma urmaresti cu privirea si atat.
La revedere.
Ma intorc.
Stam pe o banca subreda si martora a atator generatii, plina de inscriptii si declaritii de dragoste , codificari si alte cele. Stam, doar noi doi. Sunt la un capat de lume. Nimeni nu trece , nimeni altcineva nici macar nu exista .Suntem doar noi doi pe o banca , in linistea serii . O liniste cumva incomfortabilas si cumva terifianta prevestitoare de rau . O liniste rece.
Ma privesti cu ochi flamazi si te infrupti din fiecare cuvant al meu. Eu nu am stare. Niciodata nu am cand sunt langa tine. Ma ridic si incep sa ma plimb pe bordura de langa noi. Cu pasi mici , ca un joc de copil , fara sa calc inafara bordurii , umbrele danseaza cu mine si tu ma privesti . Luna iese inainte ca unul dintre noi sa scoata vre-un cuvant. Suntem singuri si totusi impreuna.
Ma opresc din jocurile puerila si ma uit la luna. Caci acesta e singurul lucru recomfortant .
- Crezi ca ma cunosti?
- Da.
- Atunci lasa-ma sa iti spun ca te inseli ! Ma privesti cu o privire surprinsa. Ce stii despre mine? Doar ce ti-am permis sa vezi. Stii o singura parte din mine si anume : partea care iti permite orice remarca fie ea obscena sau de alta natura .
Tacere.
-Ah! M-am inselat , defapt, stii doua parti din mine : prima de care ti-am spus si a doua fiind cea care iti impartaseste toate teoriile existentiale. Nu mi-am luat ochii de la luna nici o secunda.Luna scoate la iveala din noi ceva tribal.
-Nici tu nu stii nimic despre mine!
- Aici te inseli , dragul meu! Pentru ca , de fiecare data, ti-am sorbit fiecare detaliu care tinea de viata ta , de personalitatea ta , de tine.
-Nu ma cunosti nici pe jumatate.!
- Stiu indeajuns. Si oricum stiu mai multe decat stii tu. Ce fiinte nesemnificative suntem. Priveste marea de stele si pierde-te in ele. Cum poti afirma ca ma cunosti?
Ma privesti admirativ si incriminatoriu in acelasi timp. Intotdeauna sunt rece fata de tine in gandurile mele. Intotdeuna sunt puternica si neinfricata in capsorul meu . Dar in realitate.
-Esti intr-adevar diferita!
- As vrea eu. Era o vreme cand intr-adevar credeam ca sunt . Dar apoi am realizat ca sunt mai comuna decat ai crede.
-Dar nu gandesti ca restul. Esti speciala!
-Chiar deloc. Toata lumea gandeste ce gandesc eu dar poate intr-un fel sau altul au un alt mod de a-se exprima. Sunt comuna. Mediocra chiar. Simt ca toti si fac aceleasi lucruri mondene ca toti. Nu sunt speciala. Sunt eu , si atat.
- Esti speciala in ochii mei.
O replica pe care as fi vrut sa o aud de pe buzele tale frumoase de atatea ori .
Reincep jocul copilaresc de pe bordura . Nu ma pierzi din ochi. Ma urmaresti cu privirea si atat.
La revedere.
Ma intorc.
Comentarii
Trimiteți un comentariu