Dragul meu...
Am evitat sa iti scriu mult timp .
Prefer sa te stiu undeva departe , unde scrisorile mele , pe care le scriu in vag , nu te vor ajunge . Te intalnesc noaptea in gand si dansam in constelatii .
Suntem fiinte supreme , fiinte mai presus de intelegere .
Suntem un punct infim intr-un orizont rosu impregnat in sangele tuturor melancoliilor de suflete ratacite. Suntem pierduti pe pamant , suntem rataciti unul de altul si eu insumi sunt prinsa intr-un labirint de spirite astrale . Suntem pe acelasi pamant constienti de existenta celuilalt .
Te zaresc din umbra nucului imbatranit de stele . Ma cufund in umbre si devin una cu ele . Iti urmaresc miscarile greoi ale trupului impovarat de pacatele supreme.
...si stau si te astept in umbra nucului batran lasand monstrii sa creasca treptat . Cresc si se ridica la inaltimea nucului invaluidu-l intr-un cavou de cosmar in care suntem prinsi si noi
Te vad si ma vezi si in acelasi timp suntem transparenti . Suntem singuri pe pamant , nu existam in ochii lumii si suntem pierduti unul in altul si unul de altul .
Imi spui ca ma iubesti in lumini incadescente dar eu nu pot vedea decat lumini lipsite de candoare.
Lumini ce nu stau locului si se alearga ca niste fantome. Lumini care imi amintesc de nebuloasele sufletului meu .
Anii in care nucii falnici stateau de paza si impiedicau cosmarele sa ma prinda din urma au luat sfarsit si o noua era incepe.
Nucii , rand pe rand , se prabusesc la pamant si ramanem noi , dezgoliti de ploi si atinsi de pacate.
Vad astre secate de lumina , ce zac in taramul umbrelor . Le vad pe toate cum se pierd inghitite de intuneric , se pierd , se pierd in infinit pana ce nu ramane nimic.
...si totul o ia de la capat...
Strazile prafuite , sfarmate de pasii greoi ai unor oameni ce cantaresc tone de pacate si suferinte , sunt acum pustii si goale in rasaritul fara soare . Spatiul cosmic nesfarsit este completat de stoluri de ciori ce infecteaza aerul cu croncanitul lor mortuar .
Tot ce-i viu pleaca din calea stolurilor ce sorb firul vietii . ...si plec si eu sa imi acopar sufletul care inca-i viu
Cauta-ma !
Tu nu existi ..
dar eu continui sa iti scriu ...
Am evitat sa iti scriu mult timp .
Prefer sa te stiu undeva departe , unde scrisorile mele , pe care le scriu in vag , nu te vor ajunge . Te intalnesc noaptea in gand si dansam in constelatii .
Suntem fiinte supreme , fiinte mai presus de intelegere .
Suntem un punct infim intr-un orizont rosu impregnat in sangele tuturor melancoliilor de suflete ratacite. Suntem pierduti pe pamant , suntem rataciti unul de altul si eu insumi sunt prinsa intr-un labirint de spirite astrale . Suntem pe acelasi pamant constienti de existenta celuilalt .
Te zaresc din umbra nucului imbatranit de stele . Ma cufund in umbre si devin una cu ele . Iti urmaresc miscarile greoi ale trupului impovarat de pacatele supreme.
...si stau si te astept in umbra nucului batran lasand monstrii sa creasca treptat . Cresc si se ridica la inaltimea nucului invaluidu-l intr-un cavou de cosmar in care suntem prinsi si noi
Te vad si ma vezi si in acelasi timp suntem transparenti . Suntem singuri pe pamant , nu existam in ochii lumii si suntem pierduti unul in altul si unul de altul .
Imi spui ca ma iubesti in lumini incadescente dar eu nu pot vedea decat lumini lipsite de candoare.
Lumini ce nu stau locului si se alearga ca niste fantome. Lumini care imi amintesc de nebuloasele sufletului meu .
Anii in care nucii falnici stateau de paza si impiedicau cosmarele sa ma prinda din urma au luat sfarsit si o noua era incepe.
Nucii , rand pe rand , se prabusesc la pamant si ramanem noi , dezgoliti de ploi si atinsi de pacate.
Vad astre secate de lumina , ce zac in taramul umbrelor . Le vad pe toate cum se pierd inghitite de intuneric , se pierd , se pierd in infinit pana ce nu ramane nimic.
...si totul o ia de la capat...
Strazile prafuite , sfarmate de pasii greoi ai unor oameni ce cantaresc tone de pacate si suferinte , sunt acum pustii si goale in rasaritul fara soare . Spatiul cosmic nesfarsit este completat de stoluri de ciori ce infecteaza aerul cu croncanitul lor mortuar .
Tot ce-i viu pleaca din calea stolurilor ce sorb firul vietii . ...si plec si eu sa imi acopar sufletul care inca-i viu
Cauta-ma !
Tu nu existi ..
dar eu continui sa iti scriu ...
Te felicit pentru idealismul si intensitatea dramatica a pasiunii si a emotiilor de care dai dovada.
RăspundețiȘtergereSa nu renunti niciodata la scris!
:3 multumesc @holy sinner pentru ca ai citit aceasta frantura a sufletului meu
RăspundețiȘtergere