marți, 13 noiembrie 2012

Insufletirea

Dragul meu...

Am evitat sa iti scriu mult timp .
Prefer sa te stiu undeva departe , unde scrisorile mele , pe care le scriu in vag , nu te vor ajunge . Te intalnesc noaptea in gand si dansam in constelatii .
Suntem fiinte supreme  , fiinte mai presus de intelegere .
Suntem un punct infim intr-un orizont rosu impregnat in sangele tuturor melancoliilor de suflete ratacite. Suntem pierduti pe pamant , suntem rataciti unul de altul si eu insumi sunt prinsa intr-un labirint de spirite astrale . Suntem pe acelasi pamant constienti de existenta celuilalt .
Te zaresc din umbra nucului imbatranit de stele . Ma cufund in umbre si devin una cu ele . Iti urmaresc miscarile greoi ale trupului impovarat de pacatele supreme.
...si stau si te astept in umbra nucului batran lasand monstrii sa creasca treptat . Cresc si se ridica la inaltimea nucului invaluidu-l intr-un cavou de cosmar in care suntem prinsi si noi
Te vad si ma vezi si in acelasi timp suntem transparenti . Suntem singuri pe pamant , nu existam in ochii lumii si suntem pierduti unul in altul si unul de altul .
 Imi spui ca ma iubesti in lumini incadescente dar eu nu pot vedea decat lumini lipsite de candoare.
 Lumini ce nu stau locului si se alearga ca niste fantome. Lumini care imi amintesc de nebuloasele sufletului meu .
Anii in care nucii falnici stateau de paza si impiedicau cosmarele sa ma prinda din urma au luat sfarsit si o noua era incepe.
Nucii , rand pe rand , se prabusesc la pamant si ramanem noi , dezgoliti de ploi si atinsi de pacate.
Vad astre secate de lumina , ce zac in taramul umbrelor . Le vad pe toate cum se pierd inghitite de intuneric , se pierd , se pierd in infinit pana ce nu ramane nimic.
...si totul o ia de la capat...
Strazile prafuite , sfarmate de pasii greoi ai unor oameni ce cantaresc tone de pacate si suferinte , sunt acum pustii si goale in rasaritul fara soare . Spatiul cosmic nesfarsit este completat de stoluri de ciori ce infecteaza aerul cu croncanitul lor mortuar  .
Tot ce-i viu pleaca din calea stolurilor ce sorb firul vietii . ...si  plec si eu sa imi acopar sufletul care inca-i viu
Cauta-ma !

Tu nu existi ..
dar eu continui sa iti scriu ...

marți, 10 iulie 2012

Resemnarea~

Dragul meu ,

 Odata simplul fapt ca imi erai alături imi năucea toate simțurile si ma simteam otravita . Faptul ca te-am văzut, ca ți-am simțit suflarea pe obrazul meu mi-a amintit blestematele sentimente de care am fugit si pe care încercam sa le îngrop .
 Vreau sa scap de amintirea atingerii tale , vreau sa scap de sentimentele pe care mi le-ai invocat din nou și apoi voi fi libera . Da! Îmi e frica sa fiu rănită . Poate îmi e frica de dragoste caci de fiecare data ajuns sa imi simt sufletul sfasiat in bucati , in bucati vitale pe care le pierd usor . Din cauza ta duc o lupta în interiorul meu , o lupta care îmi derutează inima și mintea , care ma înnebunește fiindca ,Doamne, îmi lipsești atât de mult și tu nu realizezi .
Nu iti dai seama ca fiecare cuvânt care mi-l adresezi înseamna universul pentru mine. Cum sa te înfrunt când rămân paralizata când te vad .Buzele , mâinile și inima îmi tremura la vederea ta . Urechile îmi vibrează la auzul vocii tale și ochii ma ard când ma privești . Totul . Totul se rezuma la ființa ta și tu nu observi . Nu pot decat sa ma resemnez si atât .Ma resemnez la sentimentul de a fi completata doar de imbratisarea unui corp cald .
Stiu ca ma comport ca un copil ce ravneste dupa iubire dar nu asta suntem toti?Asta ai fost si tu candva inainte ca inima sa iti devina rece si sa astepti o eternitate doar ca sa distrugi caldura altora. Singurul lucru pe care il doresc si nu pot sa il am , singurul lucru pe care daca l-as avea m-as putea simti o fiinta completa fara ca dilemele infinitului sa depinda de mine , singurul lucru pe care il doresc din adancul inimii si care mi se pare atat de inaccesibil mie este o constiinta, o energie care sa imi alimenteze trupul in pragul mortii .
Viata isi bate joc de mine caci de fiecare data imi da o momeala pentru a ma face sa sufar mai mult pana cand numai rezist ca apoi sa ma lase cu gust amar si ma lasa sa alerg neincetat spre iluzii desarte . Toate acele gesturi nesemnificative pentru tine ,mi-au cucerit sufletul care ravnea dupa atentie .Pentru tine e un joc periculos care ma face sa innebunesc . Acel "inca te iubesc" ma lasa fara aer pentru cateva minute ca apoi sa realizez ca totul e doar o farsa facuta pentru iubire.
Tot ce pot sa fac e sa visez .Sa visez ca totul e la fel , si ca noi doi suntem altfel . Nu stiu daca vreau sa te mai iubesc din nou deoarece imi e frica de durerea crunta pe care mi-o provoci . Nu stiu daca vreau sa te mai iubesc din nou deoarece imi e frica de durere .Imi e frica de sentimentul  de desartaciune atunci cand ma simt parasita si imi simt inima cum pulseaza si imi raneste corpul si nu ma pot face altceva decat sa ma prabusesc.
Iubirea e o boala...
Umbra existentei tale imi bantuie inca intreaga viata . Chipul tău îmi invadează întotdeauna mintea . Îmi e greu sa respir când te simt aproape și îmi e greu sa te ignor . Îmi e greu sa trăiesc când ești departe de mine și ma înnebunești cu nepăsarea ta .
 E vara iar și tot ce pot sa fac e sa ma scufund intr-un somn vesnic sub cearceafurile albe în timp ce fantasmele rad de slăbiciunea de care dau dovada . Îmi e frica de iubire! DA ! Recunosc , însa motivul ești TU .. Tu ești departe și ceea ce iubesc este o iluzie cruda . Realizez ca nu mai reprezinți o amenințare pentru sufletul meu încă slăbit și ma urăsc ca nu pot sa fac fata amintirilor ce ma deznădăjduiesc , ca nu sunt îndeajuns de puternica încât sa te înving la propriul joc și sa îți demonstrez ca nu ai avut dreptate și ca pot sa scap de umbra intunecata a trecutului .
Sunt martora unei evoluții dezastruoase într-o comunitate incapabila de perceperea unui suflet in pragul disperării .Simt ca numai am timp , ca tot binele este cernut și rămâne doar raul , ura pe care nu vreau ca ceilalți sa o descopere . Ar fi înspăimântați de ceea ce ar putea vedea , de gravitatea întunericului interior. Nimeni nu îmi poate înțelege cicatricile timpului oricât m-as chinui sa explic . Sunt singura într-o lume in care trebui sa lupți sa supraviețuiești .
Ma doare faptul ca ai dat totul uitării cand eu ma chinui sa te uit pentru a doua oara . Ma doare faptul ca mi te adresezi de parca nimic nu s-ar fi petrecut vreodată , de parca suntem doi străini al căror destine nu s-au întâlnit niciodata .
 Si iată-ne aici când destinul ne aduce iarăși fata în fata și doare , crede-ma ca doare sa îți vad fericirea sincera pe care o afișezi fără nici o problema pe când eu trebuie sa îmi afișez sute de măști doar ca sa trec de o zi in miniciuni si dezamăgiri . Am preferat sa îngrop totul însă totul revine la loc pamantul fiind spalat si totul , vechile sentimente , totul revine si nu vreau .
Nu voi permite chiar de ar trebui sa iti arat 1000 de masti ca sa nu afli . Niciodata nu voi permite sa ma mai ranesti din nou . S-a terminat in momentul in care am declarat ca o sa ma razbun . Mi-am pierdut umanitatea cu mult timp in urma , cand te consideram o persoana demna de iubirea mea .
Am pierdut totul intr-un pariu periculos.Nu vei fi stapanul sufletului meu niciodata si nu ma vei putea face sa te mai iubesc nicidoata chiar de ar fi sa mor de durerea dragostei neimplinite. Niciodata nu voi recunoaste iar ca te iubesc .
Voi trai cu acest secret in inima pana cand dispare . Pana cand totul o sa revina la normal ca inainte pana cand tu vei disparea si inima mea isi va recapata bucatile pierdute .

Tu nu ai existat vreodata! Dar tot iti scriu

Adio!

marți, 28 februarie 2012

Lăcomie

Dragul meu ...

Privirea pierduta și atât  hipnotică  pe care o aveai atunci când te pregăteai să mai ucizi o parte din mine, mă atrăgea din ce în ce  mai aproape de sufletul tău. Credeam că poate o să pot să te vindec de povara rece pe care o purtai pe umeri .
 Atât de singur , atât de neînțeles de umanitate și atât de pierdut , tu ai reprezentat motivul pentru care doream să trăiesc . Misterul și nebunia ta erau ca o momeală ce ma atrăgea indiferent de cît de mult m-as fi  împotrivit .
Căutai disperat un mijloc care ți-ar fi putut aduce salvarea . Erai pustiit de umanitate și de conștiință și visai la un mijloc de salvare. Erai un martor al existenţei umanității pe pământ , ai analizat fiecare ființă și apoi ca din senin destinul ți-a jucat marea farsă întâlnindu-mă pe mine . Şi undeva în subconștientul tău știai .
Şi din toate m-ai dorit pe mine .
M-ai dorit pe mine : fata fără frică de iubire , fata a cărui zâmbet era ferit de umbrele negre  ale vieții .
M-ai dorit pe mine : cea care de-abia intra in băncile vieții și al cărui spirit cucerea pana și primăvara zilei in care ne-am cunoscut .
Erai singur ! Oh atât de singur , și priveai în abisul etern al universului fără a lua în seama mișcarea continuă a timpului . Erai propriul tău prizonier și eu îți eram cheia .
Dar pe atunci nu știam soarta pe care cheia o va avea  în final .
Cheia se pierde în infinit , în întuneric și în singurătate fără ca nimeni să fi știut de existenţa acesteia .
Doreai cu atât de multă lăcomie salvarea încât nu îți mai păsa de consecințe , chiar dacă ar fi însemnat sacrificiul altui suflet


Adio !

Tu nu exiști dar Te iubesc !