Amintirea

Dragul Meu...

Încă aud pulsația sângelui în vene . Nu am murit .Sunt vie , sunt conștientă ca rănile se aprofundează în interiorul inimii mele .
Te-am urat în fiecare clipa în care acordai mai multă dragostea străinilor decât mie cea care avea nevoie de tine ca de apa. Te-am urat  în fiecare secundă în care tu îmi întorceai spatele când aveam cea mai mare nevoie de tine .
Vroiam sa îmi fii alături , sa mă consolezi de blestemele aruncate asupra mea . Speram ca tu sa fii cel ce mă poate trezi din somnul blestemat  în care m-a aruncat dezamăgirea . Ajungeam sa te venerez  în speranța ca tu o sa îmi fii salvarea din mâinile ucigașe ale suferinței . Mi-am pus toata încrederea în mâinile unui străin .
Nu m-am chinuit sa te cunosc , simțeam ca tu ești acel ce mă va dezleaga din cătuşele încinse de lacrimi de durere. Eram sigură ! Dar...
Intotdeauna a existat un "dar" pe care nu l-am putut explica . Eram sigură ca tu eşti acel CINEVA dar  .. o nesiguranta  întotdeauna îmi întunecă moralitatea.
Nu aveam de unde ști ca tu .. tu îmi vei aduce mai mult venin în sânge , ca tu vei fi mirajul unei zile caniculare de vară .
În fiecare zi murea o părticica din mine  și eu mă scufundam tot mai adânc în întunericul neatului. Degetele îmi îngheață pe coala de hârtie nu mai pot sa scriu . Lacrimile numai pot sa îmi ardă obrajii și m-am plictisit sa aştept . Urăsc sa aştept  și sa ajung în braţele  dezamăgirii .
 Am ajuns sa îmi pierd încrederea în propriile mele forţe. Avertismentele mă lasă indiferenta . Mă  lasă rece fiecare cuvânt șoptit în vânt .
Exist dar nu exist .
Mă simt ca un robot programat pentru unele sarcini . Sufletul meu a fost distrus de tine și corpul mi-a rămas doar un lăcaș pentru demonii interiori . Sunt martoră la suferința cărui mă supun dar nu îmi pot controla propriul trup . Nu pot opri acest cerc vicios al uitarii .
Totul începe iar si iar . Pur si simplu  numai suport . Am nevoie de calmul de odinioară , am nevoie de acele zile în care eram indiferenta , în care nu cunoșteam lumea , suferința , durerea . Eram atât de cuprinsa în braţele fericirii  încât nu realizam umbrele ce mă  înconjurau . aşteptau ..Vulnerabilitatea.
Tu mi-ai adus pieirea . Mă simt îngrădită ca și cum nu mai am nici un mod în care sa mă exprim . Simt ca numai pot sa-ți scriu , și dacă nu mai pot sa iți scriu .. totul va lua sfârșit . Nu vreau sa se termine . vreau sa lupt . îmi rezerv acest drept . Sa lupt , sa înțeleg , sa te înțeleg pe tine , sa înțeleg cu ce am greșit . Am dreptul la cunoaștere .
Urmez idealuri iluzorii . Știu . Soarta mea atârnă de un fir de ața . Te vreau aici . Nu mă pot ascunde . Sunt într-un război continuu cu mine însumi .
Când speranța mă părăsește amintirile rămân  . Vreau sa găsesc...acel ceva . Pentru acel ceva as merge prin vânt și foc , prin apa și  pământ .
Regret ca te-am cunoscut . Aceste regrete sunt ca niște săgeți otrăvite în inima mea. De ce? De ce trebuie sa îngenunchez în fata ta când tot ce a mai rămas sunt doar amintirile? . În fiecare secundă mă înec în defectele mele , în fiecare secundă mă înec în regrete pana cînd  eșecurile mele îmi devorează inima,. Tu mi-ai fost otrava care mi-a înveninat inima și m-a distrus din interior...

Adio .. Dragul meu...