Am uitat demult de cer . Uitam chiar daca e in jurul nostru in fiecare zi . Privim doar in gol fara sa acordam vre-o importanta , privim doar pentru a privi de parca suntem obligati . Mi-am pierdut spiritul visator , l-am lasat in urma cu anii copilariei . Am cam lasat in urma totul dar e un moment cand amintirile se intorc fulgerator . Mi-am amintit ca exista mai mult decat o fatada rece pe care o privim in fiecare zi , mi-am amintit de descoperirile uriase pe care le facea imaginatia dincolo de cerul de seara .
Mi-am amintit de acele ganduri tampite care ma faceau fericita , care ma provocau la un joc al infinitului.
E ceva neobisnuit sa faci un pas si sa realizezi ca te-ai schimbat , sa incepi sa mergi si sa realizezi ca ai inceput sa descoperi lumea , sa alergi si sa descoperi ca grabesti timpul .
Momentan e seara . S-a intunecat rapid , prea rapid incat sa realizez . Am uitat sa mai privesc in sus si sa cercetez lumea de dincolo de stele . A fost un inceput sau poate un sfarsit . Era pace , era armonie chiar daca se ingramadeau una in alta , stelele nu incepeau un razboi sau poate asta e fatada lor ... Dar vedeti voi , fatada asta ne binedispune pe noi , si ar fi mai bine sa o lasam asa . Uitam sa visam la imposibil , la inimaginabil . Ne afundam in monotonie si in realitate . Lasam ceea ce exista sa fie singura sursa de bucurie fara sa realizam ca copilaria era fericita chiar daca nu cunosteam viata . Eram fericiti pentru ca visam ..
Am uitat sa privesc dincolo de masca , am uitat sa citesc viata .. dar imi revin putin cate putin.
La Revedere! Ma intorc..
frumos!
RăspundețiȘtergere