Eu nu exist

Dragul meu ... Privirea pierduta și atât  hipnotică  pe care o aveai atunci când te pregăteai să mai ucizi o parte din mine, mă atrăgea din ce în ce  mai aproape de sufletul tău. Credeam că poate o să pot să te vindec de povara rece pe care o purtai pe umeri .  Atât de singur , atât de neînțeles de umanitate și atât de pierdut , tu ai reprezentat motivul pentru care doream să trăiesc . Misterul și nebunia ta erau ca o momeală ce ma atrăgea indiferent de cît de mult m-as fi  împotrivit . Căutai disperat un mijloc care ți-ar fi putut aduce salvarea . Erai pustiit de umanitate și de conștiință și visai la un mijloc de salvare. Erai un martor al existenţei umanității pe pământ , ai analizat fiecare ființă și apoi ca din senin destinul ți-a jucat marea farsă întâlnindu-mă pe mine . Şi undeva în subconștientul tău știai . Şi din toate m-ai dorit pe mine . M-ai dorit pe mine : fata fără frică de iubire , fata a cărui zâmbet era ferit de umbrele negre  ale vieții . M-ai dorit pe mine :

Știi ce vreau? Hmm. E prostesc să cred că ai putea să știi ce îmi doresc. Ei bine . Îmi doresc să fi trăit în secolul XVIII . Şi când spun "să fi trăit în secolul XVIII" nu mă refer la război , intrigi politice , conflicte teritoriale , sărăcie, boli și durere . Nu. Când spun secolul XVIII mă gândesc rochii pompoase , la corsete mult prea strânse , la manierele învățate inca de mici copii , la gentlemanii inconfundabili și la intrigile amoroase. Mă gândesc la un picnic cu bine știutul ceai de la ora 5, la umbra unui stejar , la balurile organizate în cinstea regelui , la lupta dintre domniţe pentru noul Domn din oraș .Mă gândesc la cât de pudice erau femeile și la faptul că aveau respect de sine. Mă consider într-adevăr învechită să doresc să trăiesc într-o era parcă ștearsa cu buretele din memoriile multora , dar ignorând toate părțile negative , oamenii acelor timpuri duceau o viaţă relativ simplă si în același timp minunată. Fără tehnologie avansată , fără machiajul excent

E interesant faptul ca nu am realizat pana acum cât de plăcut suna liniștea.Preocupată de zgomotul pe care creierul meu îl produce cînd analizez prea mult situaţii, nu am acordat de mult atenţie liniştii.Nu cred ca o persoana are timp sa asculte liniştea. Fie nu are timp , fie nu are posibilitatea. Ca întotdeauna  sunt martoră unor evenimente care nu au o importanta deosebita pentru alti oameni , care sunt ignorate si puse în rîndul "zilelor mediocre de iarna ".E intr-adevăr  păcat . Am realizat de-a lungul anilor ca acord importanţă detaliilor uitate si mă gandesc la acele lucrurile ignorate de mulţi Astăzi am auzit cum cad fulgii si permitem sa te întreb : Tu de cate ori ai realizat ca e atît de linişte încît poţi sa auzi cum cad fulgii?. De cate ori te-ai concetrat doar ca sa auzi milioane de fulgi făcînd contact cu fiecare obiect pe care îl intalnesc?  Crede-mă pe cuvînt cînd îți spun ca am rămas în transă minute bune .  Hipnoza?  Poate! Dar  m-am simţit fericită.  Poate