vineri, 25 martie 2011

Amintirea

Dragul Meu...

Încă aud pulsația sângelui în vene . Nu am murit .Sunt vie , sunt conștientă ca rănile se aprofundează în interiorul inimii mele .
Te-am urat în fiecare clipa în care acordai mai multă dragostea străinilor decât mie cea care avea nevoie de tine ca de apa. Te-am urat  în fiecare secundă în care tu îmi întorceai spatele când aveam cea mai mare nevoie de tine .
Vroiam sa îmi fii alături , sa mă consolezi de blestemele aruncate asupra mea . Speram ca tu sa fii cel ce mă poate trezi din somnul blestemat  în care m-a aruncat dezamăgirea . Ajungeam sa te venerez  în speranța ca tu o sa îmi fii salvarea din mâinile ucigașe ale suferinței . Mi-am pus toata încrederea în mâinile unui străin .
Nu m-am chinuit sa te cunosc , simțeam ca tu ești acel ce mă va dezleaga din cătuşele încinse de lacrimi de durere. Eram sigură ! Dar...
Intotdeauna a existat un "dar" pe care nu l-am putut explica . Eram sigură ca tu eşti acel CINEVA dar  .. o nesiguranta  întotdeauna îmi întunecă moralitatea.
Nu aveam de unde ști ca tu .. tu îmi vei aduce mai mult venin în sânge , ca tu vei fi mirajul unei zile caniculare de vară .
În fiecare zi murea o părticica din mine  și eu mă scufundam tot mai adânc în întunericul neatului. Degetele îmi îngheață pe coala de hârtie nu mai pot sa scriu . Lacrimile numai pot sa îmi ardă obrajii și m-am plictisit sa aştept . Urăsc sa aştept  și sa ajung în braţele  dezamăgirii .
 Am ajuns sa îmi pierd încrederea în propriile mele forţe. Avertismentele mă lasă indiferenta . Mă  lasă rece fiecare cuvânt șoptit în vânt .
Exist dar nu exist .
Mă simt ca un robot programat pentru unele sarcini . Sufletul meu a fost distrus de tine și corpul mi-a rămas doar un lăcaș pentru demonii interiori . Sunt martoră la suferința cărui mă supun dar nu îmi pot controla propriul trup . Nu pot opri acest cerc vicios al uitarii .
Totul începe iar si iar . Pur si simplu  numai suport . Am nevoie de calmul de odinioară , am nevoie de acele zile în care eram indiferenta , în care nu cunoșteam lumea , suferința , durerea . Eram atât de cuprinsa în braţele fericirii  încât nu realizam umbrele ce mă  înconjurau . aşteptau ..Vulnerabilitatea.
Tu mi-ai adus pieirea . Mă simt îngrădită ca și cum nu mai am nici un mod în care sa mă exprim . Simt ca numai pot sa-ți scriu , și dacă nu mai pot sa iți scriu .. totul va lua sfârșit . Nu vreau sa se termine . vreau sa lupt . îmi rezerv acest drept . Sa lupt , sa înțeleg , sa te înțeleg pe tine , sa înțeleg cu ce am greșit . Am dreptul la cunoaștere .
Urmez idealuri iluzorii . Știu . Soarta mea atârnă de un fir de ața . Te vreau aici . Nu mă pot ascunde . Sunt într-un război continuu cu mine însumi .
Când speranța mă părăsește amintirile rămân  . Vreau sa găsesc...acel ceva . Pentru acel ceva as merge prin vânt și foc , prin apa și  pământ .
Regret ca te-am cunoscut . Aceste regrete sunt ca niște săgeți otrăvite în inima mea. De ce? De ce trebuie sa îngenunchez în fata ta când tot ce a mai rămas sunt doar amintirile? . În fiecare secundă mă înec în defectele mele , în fiecare secundă mă înec în regrete pana cînd  eșecurile mele îmi devorează inima,. Tu mi-ai fost otrava care mi-a înveninat inima și m-a distrus din interior...

Adio .. Dragul meu...

2 comentarii:

  1. @Florea Mihai Ionut

    Mersi :* !

    O persoana isi poate crea mai multe lumi in care poate alege ceea ce doreste sa fie.
    Eu deja am doua lumi ... pentru ca nu imi place sa le amestec..

    RăspundețiȘtergere