vineri, 25 martie 2011

Amintirea

Dragul Meu...

Încă aud pulsația sângelui în vene . Nu am murit .Sunt vie , sunt conștientă ca rănile se aprofundează în interiorul inimii mele .
Te-am urat în fiecare clipa în care acordai mai multă dragostea străinilor decât mie cea care avea nevoie de tine ca de apa. Te-am urat  în fiecare secundă în care tu îmi întorceai spatele când aveam cea mai mare nevoie de tine .
Vroiam sa îmi fii alături , sa mă consolezi de blestemele aruncate asupra mea . Speram ca tu sa fii cel ce mă poate trezi din somnul blestemat  în care m-a aruncat dezamăgirea . Ajungeam sa te venerez  în speranța ca tu o sa îmi fii salvarea din mâinile ucigașe ale suferinței . Mi-am pus toata încrederea în mâinile unui străin .
Nu m-am chinuit sa te cunosc , simțeam ca tu ești acel ce mă va dezleaga din cătuşele încinse de lacrimi de durere. Eram sigură ! Dar...
Intotdeauna a existat un "dar" pe care nu l-am putut explica . Eram sigură ca tu eşti acel CINEVA dar  .. o nesiguranta  întotdeauna îmi întunecă moralitatea.
Nu aveam de unde ști ca tu .. tu îmi vei aduce mai mult venin în sânge , ca tu vei fi mirajul unei zile caniculare de vară .
În fiecare zi murea o părticica din mine  și eu mă scufundam tot mai adânc în întunericul neatului. Degetele îmi îngheață pe coala de hârtie nu mai pot sa scriu . Lacrimile numai pot sa îmi ardă obrajii și m-am plictisit sa aştept . Urăsc sa aştept  și sa ajung în braţele  dezamăgirii .
 Am ajuns sa îmi pierd încrederea în propriile mele forţe. Avertismentele mă lasă indiferenta . Mă  lasă rece fiecare cuvânt șoptit în vânt .
Exist dar nu exist .
Mă simt ca un robot programat pentru unele sarcini . Sufletul meu a fost distrus de tine și corpul mi-a rămas doar un lăcaș pentru demonii interiori . Sunt martoră la suferința cărui mă supun dar nu îmi pot controla propriul trup . Nu pot opri acest cerc vicios al uitarii .
Totul începe iar si iar . Pur si simplu  numai suport . Am nevoie de calmul de odinioară , am nevoie de acele zile în care eram indiferenta , în care nu cunoșteam lumea , suferința , durerea . Eram atât de cuprinsa în braţele fericirii  încât nu realizam umbrele ce mă  înconjurau . aşteptau ..Vulnerabilitatea.
Tu mi-ai adus pieirea . Mă simt îngrădită ca și cum nu mai am nici un mod în care sa mă exprim . Simt ca numai pot sa-ți scriu , și dacă nu mai pot sa iți scriu .. totul va lua sfârșit . Nu vreau sa se termine . vreau sa lupt . îmi rezerv acest drept . Sa lupt , sa înțeleg , sa te înțeleg pe tine , sa înțeleg cu ce am greșit . Am dreptul la cunoaștere .
Urmez idealuri iluzorii . Știu . Soarta mea atârnă de un fir de ața . Te vreau aici . Nu mă pot ascunde . Sunt într-un război continuu cu mine însumi .
Când speranța mă părăsește amintirile rămân  . Vreau sa găsesc...acel ceva . Pentru acel ceva as merge prin vânt și foc , prin apa și  pământ .
Regret ca te-am cunoscut . Aceste regrete sunt ca niște săgeți otrăvite în inima mea. De ce? De ce trebuie sa îngenunchez în fata ta când tot ce a mai rămas sunt doar amintirile? . În fiecare secundă mă înec în defectele mele , în fiecare secundă mă înec în regrete pana cînd  eșecurile mele îmi devorează inima,. Tu mi-ai fost otrava care mi-a înveninat inima și m-a distrus din interior...

Adio .. Dragul meu...

Slabiciunea

Dragul Meu ,

Oh!..Mi-a făcut plăcere sa vad cum te zbați sub ochii mei , sa vad cum suferi și cum cerșești iubire . Te-am văzut învins , te-am văzut în starea cea mai detestabilă și am văzut cat de hidos poți fi  , dar chiar și asa numai pot simți nimic .Nu îmi mai aud bătăile inimii , nu îmi mai simt pulsul sângelui  și numai vad nimic altceva decât umbre care își întorc privirea înveninata spre o persoana secătuită de sentimente.
Ti-am văzut slăbiciunile , ți-am văzut privirea pierdută și m-am bucurat deoarece cunoașteam acea privire .Era acea privirea care datea de gol un corp pustiit . Era acea privire pe care tu o urai atît de mult . Ai devenit ceea ce urai .
 Am suferit prea mult . Am simțit cum toți mi-au întors spatele . Am simțit cum întunericul din împrejurul meu era tot mai dens pana  când nu am mai putut vedea decât umbre asemeni mie . Bântuiau coridoarele eterne ale timpului fără sa poată privi  în urma . Trebuiau sa renunțe la tot căci nimic nu le aparținea . Trebuiau sa fie martori la iubirea din împrejurul lor și sa râvnească la sentimentele pierdute . Trebuiau sa își plângă de milă  căci  nimeni nu le observa prezenta într-o lume ignoranta . Toți treceau pe lângă ele și toți le împingeau în puțul disperării .
Am trăit totul , am văzut totul si  știam ca era rândul tău .
Ti-a căzut masca de fier pe care o purtai de decenii . Focul iadului  topește orice . Ai devenit un monstru care vânează umbrele . Le devorezi  în speranța ca una din ele iți poarta sufletul .
 Ești hidos . Ești mizerabil . Ești demn de milă . Ai dat frîu liber nebuniei din jur , i-ai permis sa te domine  și sa te devoreze din interior .
Nu iți voi permite sa mă prinzi . Nu iți voi permite sa mă domini din nou . Nu iți voi înapoia sufletul .Vreau sa te vad suferind și implorând cruțare , vreau sa te vad umilit în disperare și dispreț , vreau sa te știu înfrânt de  durere și nebunie .
Vreau sa simți tot ce am simțit eu .
Cine sunt?
Sunt o ființă la limita dintre viu și neviu . Corpul e viu dar suflet e demult mort , îngropat în cimitirul de suflete , devorat de viermi și contopit cu pământul . Sunt un virus . Sunt o persoana care nu are un loc pe Pamant.
Torturata și ucisa de nenumărate ori tot ce pot face e sa renasc și sa numai cad în capcana vicioasa a iubirii . Nu voi mai iubi , nu voi mai trai în cercul durerii și voi părăsi lumea umbrelor moarte și voi veni într-o alta lume în care sentimentele nu exista .
Am învățat ca iubirea doare , am învățat ca e o tortura , am învățat atât de multe de la tine și iți mulțumesc . Acum e rândul tău sa aplici tot ceea ce m-ai învățat..

Noi nu existam
Dar eu tot iți scriu ...

Adio...