duminică, 10 octombrie 2010

Evolutie !

Dragul meu ...

X. ...

Mă adăpostesc în iluzii deşarte .Nu vreau sa accept adevărul ca tu  poţi sa iubeşti  fără nici un sentiment de vinovăţie..
Cu mine cum rămîne?
Eu rămîn scufundata într-un lac de amintiri și regrete , îmi înec amarul în otravă și suferinţă . Încerc sa te uit , sa mă uit pe mine , sa uit cine am fost  , cine sunt și cine voi fi .
Nu renunț la vise și speranțe , continui sa încerc sa renasc din propria-mi cenuşă , sa nu înnebunesc și  sa mă vindec . Vreau sa cad și sa mă ridic singura  ,sa nu fiu nevoită sa apelez la fantasme .
Vreau sa te înving  ,sa tip de durere și suferința pana când glasul îmi piere , pana mor pana când renasc, sa știu ca mai am o şansă la viaţa , sa ştiu ca pot iubi din nou ...
Vreau sa sper ca sufletul meu nu e  pierdut în întuneric , aruncat într-un colţ prăfuit  , un suflet singur , trist ai cărui proprietar a renunțat demult la viaţa ...
Recunosc ! Sunt la granița între nebunie si disperare , poate ca am trecut-o demult .
Tu m-ai împins în aceasta prăpastie a uitării .
Am învățat sa dansez cu demonii și sa cînt cu ielele , sa mă obișnuiesc cu țipetele , sa îndur suferința din inima ... sa fug departe de lume sa mă ascund într-un tablou al cărui pictor a fost demult uitat dar încă important sa știu ca nu mă găsești , ca nu mă ranești sa știu ca singura scăpare e uitarea .
Ai reușit !
M-ai doborât , numai am putere sa mă mișc , am rămas țintuita de un scaun cu privirea pierdută , martoră a tuturor faptelor , un martor ce simte suferința și disperarea dar numai poate sa simtă și dragostea .
La capătul tunelului voi găsi purificarea suferințelor?
Voi putea sa respir fără sa te simt aproape , voi putea sa nu te vad în vise ?
Ai devenit pentru mine o piedică, ai devenit un monstru de care trebuie sa scap ,un monstru care îmi bântuie visele si sufletul .
Numai rezist  !
Îmi ascund suferințele , trăiesc în spatele unei măști de ceară ce sta sa se topească sub focul minciunilor . Adorm cu fantasmele , mă trezesc cu coșmarurile pe care mi le provoci . tip sufăr, si nu mă auzi . nu-mi auzi vocea disperată. Uit , puţin cațe puţin reușesc sa îmi adun fiecare părticica sfarmata de durere . . Aud doar șoaptele ... Intensitatea tuturor suferințelor scade doar a mea încă dăinuie ...

Rapid creşte , creşte  suferinţă , în sufletul meu pana cînd o sa explodeze .. si o sa mă adâncesc în întuneric , o sa rămân pustiita ca o marionetă în mîinile unui păpușar , o sa încerc sa tip , dar nu o sa am glas sau viata .. Doar conștiința mea o sa fie prizoniera dorind atât de mult sa evadeze din acea închisoare de tristețe si melancolie ...

E vina ta !

Lasă-mă sa renasc!

Tu nu exiști chiar dacă continui sa îţi scriu !

Adio !

5 comentarii:

  1. atit de dureros si in aceeasi vreme tadru...frumos^***bv

    RăspundețiȘtergere
  2. Tristetea...a devenit un lucru nelipsit din viata cotidiana a tuturor, din pacate...pot spune ca si a mea...! Frumos...

    RăspundețiȘtergere
  3. trist... frumos..si luat din viata..imi place*

    RăspundețiȘtergere
  4. e atat de greu sa fii bantuita de un anume el, care iti patrunde pana in cele mai mici celule. O stiu prea bine, ma confrunt cu asta zi de zi, dar desi simt ca nu mai pot, continui sa sper ca va fi bine pana la urma.

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna dragele mele

    Dupa o lunga perioada de timp va recitesc comentariile si realizez cati oameni au trecut prin aceeasi suferinta prin care am trecut si eu la un moment dat. Nu stiu daca veti revedea raspunsul acesta dar eu tin sa va spun ca lucrurile chiar ajung sa fie in regula. Ajungi sa evoluezi , sa cresti , sa fii dezamagita din nou , sa suferi , sa treci peste si sa continui sa traiesti in speranta ca ziua de maine va fi una mai buna.

    Va multumesc :3

    RăspundețiȘtergere