vineri, 29 octombrie 2010

Libertatea!

Dragul meu..

Revin la " Dragul meu..". Nu te pot alunga încă din sufletul meu , încă mai am nevoie de tine . Am nevoie de tine pentru a mă cunoaște în totalitate.
Sunt îngrădită ca o pasăre într-o colivie.O pasăre sălbatică care a fost prinsă și pusă într-o cușca de fier departe de liberul cerului , departe de iubirea după care rîvnește .
Mă simt uscată , mă simt singura și mă simt falsă .Simt ca zîmbetele , fericirea pe care o arăt în fiecare zi sunt minciuni , simt ca persoana care am devenit nu mă reprezintă..
De ce?...
  Urăsc să fiu falsă , urăsc falsitatea și totuşi simt cum aproximativ toată lumea e falsă , inclusiv TU .
Te-am acceptat fals , te-am acceptat asa cu erai tu .Nu erai perfect , nu aveam nevoie de perfecţiune. Aveam nevoie de ceva ce putea să mă schimbe . M-ai schimbat , dar nu în persoana după care rîvneam .
Mă pierd în gînduri mult prea des , visez tot timpul si oboseala mă lasă fără grai . Oboseala provocata de tristețe , de tot ceea ce este în sufletul meu .
Tac și înghit !
Nu îmi las frustrările să afecteze pe alții . Îmi accept soarta , mă accept pe mine asa cum sunt . Mă suport ! Momentul final e momentul în care o să explodez , momentul în care masca cade iar totul este dezvăluit.
Mă regăsesc în expresionism ..M-ai știi? Redarea unor stări sufletești . Îmi creez o masca pe care nu mulţi pot să o sfîșie . Tu ai reușit  și nu m-ai putut accepta asa cum eram.
Mi-a părut rău !
"Mîine e o alta zi !"Pentru mine e aceeași zi , aceeași zi trăită Iar și Iar . Pana cînd ?Pana va apărea cineva care să mă accepte . Realizezi? Îmi rămîne doar să sper . Sa sper ca într-o zi acel cineva va deschide colivia si mă va lăsa să îmi deschid aripile spre cer .Sa zbor sper înaltul cerului , să uit de griji , de frustrări de chinuri și tristeți , să las norii să mă iubească , stelele să mă vegheze și fulgerele să mă apere .
Sa știu ca am pe cineva alături de mine.Zilele trec repede , mult prea repede însa secundele mi se par eterne .
Urăsc să știu ca mă citești ca pe o carte deschisa , urăsc ca știu ca îmi citești gîndurile și sufletul .
Resemnarea.E singurul lucru la care pot apela , mă resemnez și trec mai departe dar într-un punct mă împotmolesc în nămol și sunt trasa în străfundurile pămîntului și acolo voi rămîne pana cineva îmi va descoperi sufletul gol si se va întreba dacă toate sufletele de atunci erau asa...
Dezamăgirile se țin în lanț , durerea mă mistuie și nu îmi pot revărsa frustrările decît scriindu-ți . Evoluez! Chiar dacă nu realizez cum .. evoluez într-un fel , evoluez într-o direcție necunoscută .

Vreau să exiști !

Adio !

duminică, 10 octombrie 2010

Evolutie !

Dragul meu ...

X. ...

Mă adăpostesc în iluzii deşarte .Nu vreau sa accept adevărul ca tu  poţi sa iubeşti  fără nici un sentiment de vinovăţie..
Cu mine cum rămîne?
Eu rămîn scufundata într-un lac de amintiri și regrete , îmi înec amarul în otravă și suferinţă . Încerc sa te uit , sa mă uit pe mine , sa uit cine am fost  , cine sunt și cine voi fi .
Nu renunț la vise și speranțe , continui sa încerc sa renasc din propria-mi cenuşă , sa nu înnebunesc și  sa mă vindec . Vreau sa cad și sa mă ridic singura  ,sa nu fiu nevoită sa apelez la fantasme .
Vreau sa te înving  ,sa tip de durere și suferința pana când glasul îmi piere , pana mor pana când renasc, sa știu ca mai am o şansă la viaţa , sa ştiu ca pot iubi din nou ...
Vreau sa sper ca sufletul meu nu e  pierdut în întuneric , aruncat într-un colţ prăfuit  , un suflet singur , trist ai cărui proprietar a renunțat demult la viaţa ...
Recunosc ! Sunt la granița între nebunie si disperare , poate ca am trecut-o demult .
Tu m-ai împins în aceasta prăpastie a uitării .
Am învățat sa dansez cu demonii și sa cînt cu ielele , sa mă obișnuiesc cu țipetele , sa îndur suferința din inima ... sa fug departe de lume sa mă ascund într-un tablou al cărui pictor a fost demult uitat dar încă important sa știu ca nu mă găsești , ca nu mă ranești sa știu ca singura scăpare e uitarea .
Ai reușit !
M-ai doborât , numai am putere sa mă mișc , am rămas țintuita de un scaun cu privirea pierdută , martoră a tuturor faptelor , un martor ce simte suferința și disperarea dar numai poate sa simtă și dragostea .
La capătul tunelului voi găsi purificarea suferințelor?
Voi putea sa respir fără sa te simt aproape , voi putea sa nu te vad în vise ?
Ai devenit pentru mine o piedică, ai devenit un monstru de care trebuie sa scap ,un monstru care îmi bântuie visele si sufletul .
Numai rezist  !
Îmi ascund suferințele , trăiesc în spatele unei măști de ceară ce sta sa se topească sub focul minciunilor . Adorm cu fantasmele , mă trezesc cu coșmarurile pe care mi le provoci . tip sufăr, si nu mă auzi . nu-mi auzi vocea disperată. Uit , puţin cațe puţin reușesc sa îmi adun fiecare părticica sfarmata de durere . . Aud doar șoaptele ... Intensitatea tuturor suferințelor scade doar a mea încă dăinuie ...

Rapid creşte , creşte  suferinţă , în sufletul meu pana cînd o sa explodeze .. si o sa mă adâncesc în întuneric , o sa rămân pustiita ca o marionetă în mîinile unui păpușar , o sa încerc sa tip , dar nu o sa am glas sau viata .. Doar conștiința mea o sa fie prizoniera dorind atât de mult sa evadeze din acea închisoare de tristețe si melancolie ...

E vina ta !

Lasă-mă sa renasc!

Tu nu exiști chiar dacă continui sa îţi scriu !

Adio !