miercuri, 8 septembrie 2010

Momente !

Dragul Meu ...


Crezi ca mi-a pasat ca tu poţi mai mult ca mine , ca tu ştii ca eu sunt laşă şi fug pentru ca nu pot să-mi înfrunt temerile ?
 Nu mi-a pasat niciodată ca tu poţi să mă eclipsezi  , ca poţi să-mi faci rău , ca îmi poţi suprima puterea de a lupta .
Da !
Mă laşi fără apărare într-o lume în care răul pândeşte din propria ta umbra şi ce-i cu asta? Crezi ca mă impresionezi? Crezi ca asta mă răneşte ? O să rezist , o să rezist şi am să- ţi demonstrez ca pot mai mult , ca te pot umili . Va fi sfârşitul tău şi voi rade mă voi bucura de suferinţa ta , asa cum tu te-ai bucurat când m-ai ucis .
M-ai ucis cu inima rece şi m-ai lăsat să zac în neştiinţă.
Neiubită , invizibilă şi pustiita !
M-ai lăsat să zac în marea speranţelor frânte . Nu ţi-a fost milă nici măcar un pic de inima mea , de sufletul meu care cândva era pur si inocent , cândva înainte să te cunosc pe tine , înainte să-ţi dăruiesc sufletul meu în schimbul unor vorbe deşarte şi reci de care nu aveam nevoie .
Ti -am dăruit  totul !
Chiar şi cea mai mica fărâmă de putere , totul doar ca să mă vezi , să mă vezi cat de mult mă zbat pentru acele momente în care eram invizibilă dar existam . M-ai lăsat să sufăr !
Nu ţi-am spus-o ! ..
Nu ti-am dat satisfacţia să ştii ca îmi puneai sare pe răni . M-ai lăsat să ard in ura şi furie pana când sufletul meu a devenit cenuşă . O cenuşă aruncată ca un gunoi în deşert !
Dar vei cădea ! Te voi distruge
Am apus asemenea soarelui dar nu am mai răsărit niciodată . Mi-ai blocat luna după care să-mi ghidez răsăritul ! M-ai lăsat să mă pierd într-un labirint al disperărilor , fără ieşire ! M-ai lăsat să umblu pe întuneric , să ma lovesc de toate piedicile pe care mi le puneai , să te caut cu disperare deşi nu aveam nevoie de tine ...

Zâmbesc amar şi ma gândesc !

Tu nu exişti dar tot îţi scriu

Adio!

9 comentarii:

  1. "El" nu exista, si tu tot ii scrii..

    Acelasi "el" de care toate suntem dependente.
    Acelasi "el".

    Acelasi viciu.
    Al nostru, desigur.

    E bine ca te descarci spunandu-i "lui", tot ceea ce ai refuzat sa pui cuiva la momentul oportun.
    In final, tot noi, ajungem la cuvantul regret.

    Acelasi regret.
    Tot al nostru, desigur.

    :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Da ! EL nu exista in realitate poate niciodată nu va exista .
    Poate ca nu are un corp material , poate e doar o prezenta care ne impune întotdeauna să ne răzbunam pe EL . Un EL pe care adeseori îl iubim sau îl urâm ! O prezenta care se poate afla chiar in tine împingându-te să iţi exprimi sentimente pe care niciodată nu ai fi vrut să fie aflate !
    O prezenta care se poate afla chiar lângă noi şoptindu-ne cuvintele seci pe care le uram ,cuvintele care peste ani se transforma in cele mai mari averi !

    RăspundețiȘtergere
  3. Și totuși îl numești „dragul meu” ... nu-l urî niciodată, nu urî pe nimeni niciodată. ura ăn suflet dărâmă orice zâmbet adevărat

    RăspundețiȘtergere
  4. da ... cred că urăști toate lucrurile care nu ne fac cinste. Dar ura asta e bună atunci când ne face să ne trezim la realitate ... ;;) aceasta e o ură productivă, ținută în frâu. Dar ura față de cel de lângă noi cred că ne ucide sufletul ...

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu esti lasa!Doar ca acele dureri pe care ti le-a provocat te-au facut sa te simti asa,sa te simti demoralizata,fara puteri cand de fapt esti foarte curajoasa.Stii...ai nevoie de mult curaj sa le impartasesti celorlalti durerea ta...Asa mi-a zis si mie o persoana draga si,sincer,o cred!

    Imi place cum scrii;;)!Felicitari!te astept si pe la mine daca vrei:D

    RăspundețiȘtergere
  6. si de ce mereu trebuie sa existe un "El"?...
    scrii frumos, felicitari

    RăspundețiȘtergere
  7. multumesc pentru cuvintele placute>:D<
    asa e...ai mare dreptate>:D<
    P.S. imi face placere sa te citesc:*:*
    take care>:D<

    RăspundețiȘtergere
  8. chestia cu "El" depinde de perspectiva fiecaruia.
    si cam trista povestioara dar tare interesanta.Bravo si ma bucur ca iti plac si posariile mele.

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna tuturor celor care au fost draguti sa treaca pe aici ( si va las acest raspuns nestiind daca il veti vedea vreodata)

    Citesc aceste comentarii dupa trei ani si perspectiva mea e schimbata total.Citindu-va realizez ca am avut alaturi niste oameni extraordinar de special care chiar daca nu m-au cunoscut vreodata in viata reala mi-au inteles sufletul tormentat de sentimentul pe care noi il numim "iubire" .

    Va multumesc din suflet pentru ca mi-ati fost alaturi si pentru cuvintele frumoase care m-au motivat sa merg inainte :)

    RăspundețiȘtergere