vineri, 29 octombrie 2010

Libertatea!

Dragul meu..

Revin la " Dragul meu..". Nu te pot alunga încă din sufletul meu , încă mai am nevoie de tine . Am nevoie de tine pentru a mă cunoaște în totalitate.
Sunt îngrădită ca o pasăre într-o colivie.O pasăre sălbatică care a fost prinsă și pusă într-o cușca de fier departe de liberul cerului , departe de iubirea după care rîvnește .
Mă simt uscată , mă simt singura și mă simt falsă .Simt ca zîmbetele , fericirea pe care o arăt în fiecare zi sunt minciuni , simt ca persoana care am devenit nu mă reprezintă..
De ce?...
  Urăsc să fiu falsă , urăsc falsitatea și totuşi simt cum aproximativ toată lumea e falsă , inclusiv TU .
Te-am acceptat fals , te-am acceptat asa cu erai tu .Nu erai perfect , nu aveam nevoie de perfecţiune. Aveam nevoie de ceva ce putea să mă schimbe . M-ai schimbat , dar nu în persoana după care rîvneam .
Mă pierd în gînduri mult prea des , visez tot timpul si oboseala mă lasă fără grai . Oboseala provocata de tristețe , de tot ceea ce este în sufletul meu .
Tac și înghit !
Nu îmi las frustrările să afecteze pe alții . Îmi accept soarta , mă accept pe mine asa cum sunt . Mă suport ! Momentul final e momentul în care o să explodez , momentul în care masca cade iar totul este dezvăluit.
Mă regăsesc în expresionism ..M-ai știi? Redarea unor stări sufletești . Îmi creez o masca pe care nu mulţi pot să o sfîșie . Tu ai reușit  și nu m-ai putut accepta asa cum eram.
Mi-a părut rău !
"Mîine e o alta zi !"Pentru mine e aceeași zi , aceeași zi trăită Iar și Iar . Pana cînd ?Pana va apărea cineva care să mă accepte . Realizezi? Îmi rămîne doar să sper . Sa sper ca într-o zi acel cineva va deschide colivia si mă va lăsa să îmi deschid aripile spre cer .Sa zbor sper înaltul cerului , să uit de griji , de frustrări de chinuri și tristeți , să las norii să mă iubească , stelele să mă vegheze și fulgerele să mă apere .
Sa știu ca am pe cineva alături de mine.Zilele trec repede , mult prea repede însa secundele mi se par eterne .
Urăsc să știu ca mă citești ca pe o carte deschisa , urăsc ca știu ca îmi citești gîndurile și sufletul .
Resemnarea.E singurul lucru la care pot apela , mă resemnez și trec mai departe dar într-un punct mă împotmolesc în nămol și sunt trasa în străfundurile pămîntului și acolo voi rămîne pana cineva îmi va descoperi sufletul gol si se va întreba dacă toate sufletele de atunci erau asa...
Dezamăgirile se țin în lanț , durerea mă mistuie și nu îmi pot revărsa frustrările decît scriindu-ți . Evoluez! Chiar dacă nu realizez cum .. evoluez într-un fel , evoluez într-o direcție necunoscută .

Vreau să exiști !

Adio !

duminică, 10 octombrie 2010

Evolutie !

Dragul meu ...

X. ...

Mă adăpostesc în iluzii deşarte .Nu vreau sa accept adevărul ca tu  poţi sa iubeşti  fără nici un sentiment de vinovăţie..
Cu mine cum rămîne?
Eu rămîn scufundata într-un lac de amintiri și regrete , îmi înec amarul în otravă și suferinţă . Încerc sa te uit , sa mă uit pe mine , sa uit cine am fost  , cine sunt și cine voi fi .
Nu renunț la vise și speranțe , continui sa încerc sa renasc din propria-mi cenuşă , sa nu înnebunesc și  sa mă vindec . Vreau sa cad și sa mă ridic singura  ,sa nu fiu nevoită sa apelez la fantasme .
Vreau sa te înving  ,sa tip de durere și suferința pana când glasul îmi piere , pana mor pana când renasc, sa știu ca mai am o şansă la viaţa , sa ştiu ca pot iubi din nou ...
Vreau sa sper ca sufletul meu nu e  pierdut în întuneric , aruncat într-un colţ prăfuit  , un suflet singur , trist ai cărui proprietar a renunțat demult la viaţa ...
Recunosc ! Sunt la granița între nebunie si disperare , poate ca am trecut-o demult .
Tu m-ai împins în aceasta prăpastie a uitării .
Am învățat sa dansez cu demonii și sa cînt cu ielele , sa mă obișnuiesc cu țipetele , sa îndur suferința din inima ... sa fug departe de lume sa mă ascund într-un tablou al cărui pictor a fost demult uitat dar încă important sa știu ca nu mă găsești , ca nu mă ranești sa știu ca singura scăpare e uitarea .
Ai reușit !
M-ai doborât , numai am putere sa mă mișc , am rămas țintuita de un scaun cu privirea pierdută , martoră a tuturor faptelor , un martor ce simte suferința și disperarea dar numai poate sa simtă și dragostea .
La capătul tunelului voi găsi purificarea suferințelor?
Voi putea sa respir fără sa te simt aproape , voi putea sa nu te vad în vise ?
Ai devenit pentru mine o piedică, ai devenit un monstru de care trebuie sa scap ,un monstru care îmi bântuie visele si sufletul .
Numai rezist  !
Îmi ascund suferințele , trăiesc în spatele unei măști de ceară ce sta sa se topească sub focul minciunilor . Adorm cu fantasmele , mă trezesc cu coșmarurile pe care mi le provoci . tip sufăr, si nu mă auzi . nu-mi auzi vocea disperată. Uit , puţin cațe puţin reușesc sa îmi adun fiecare părticica sfarmata de durere . . Aud doar șoaptele ... Intensitatea tuturor suferințelor scade doar a mea încă dăinuie ...

Rapid creşte , creşte  suferinţă , în sufletul meu pana cînd o sa explodeze .. si o sa mă adâncesc în întuneric , o sa rămân pustiita ca o marionetă în mîinile unui păpușar , o sa încerc sa tip , dar nu o sa am glas sau viata .. Doar conștiința mea o sa fie prizoniera dorind atât de mult sa evadeze din acea închisoare de tristețe si melancolie ...

E vina ta !

Lasă-mă sa renasc!

Tu nu exiști chiar dacă continui sa îţi scriu !

Adio !

joi, 23 septembrie 2010

Inceputul !

Dragul meu ,

Să îmi încalc propriile mele valori morale e mai rău decît să te urăsc . Nu mai am ce să vad în mine . Intunericul în care mai lăsat să mă scufund imi suprima puterea de lupta . Să mă zbat în smoala și să mă rog să găsesc o raza de lumina în care să fie și speranța unui nou început , a devenit activitatea principala .
Ce să vad ?
Ca domini lumea ? Ca ai adus ura în inimile tuturor  ? Ca toţi se privesc cu o cruzime sfîșietoare .
Fa să înceteze sunetul din mintea mea . Sunetul care nu ma lasa in pace de cand te-am cunoscut.
Numai simt nimic .Plutesc în neştire .Unde mă aflu ?
Aud batai de inima și un sunet terifiant . Durere . Disperare ...
Să  mă întreb din  nou ? Ce am făcut să merit asta? De ce eu ?
Numai are rost , m-am saturat să tot sper ca  a fost o simpla greşeală . Totul a fost să fie .

Moartea? .. ce e moartea?
E doar un proces de reinventare , e un nou început  în care sufletul tău se contopește cu universul se amestecă cu stelele și este înghiţit de o gaură neagră .
M-am saturat să-mi fie frica de tine . O să îţi demonstrez ca sunt mai puternica decît tine . Te foloseşti de mine în cel mai mîrșav mod și nici nu îţi pasa . Mă tratezi ca pe o ființă neînsemnata . Mă lași să joc pe o scena pustie , să dansez cu fantomele trecutului și să cînt cu umbrele amintirilor .
Să oftez .
Să îmi pierd o fărîmă de umanitate de fiecare data cînd mă gîndesc la tine și la ce am simţit pentru tine , ce nu am vrut să recunosc , ce nu mi-a dat pace zile și nopţi  , ce ma bîntuit pană în cele mai întunecate colţuri ale sufletului meu . Mi-ai invadat inima si mintea 
 Vreau să te urăsc  , vreau să te ignor și să pretind ca nu te-am cunoscut vreodată  .
Umilința pe care m-ai făcut să o simt nu am să o uit niciodată . M-ai făcut să cred ca faptul ca te iubeam era un păcat . Doream inocenţă și sinceritate . Mi-ai dat opusul .
Nu aveam nevoie de foc . Nu vroiam să ard în disperare .Nu vroiam să sufăr .
Te privesc de la depărtare . E tot ceea ce pot să fac acum : să privesc și să-mi pierd mințile , să bîntui coridoare pustii , să fiu una cu fantomele , să devin o amintire , să joc propriul meu scenariu fără tine în el . 
Cine ești tu defapt? Să plîng?
Meriți tu , și ultimele lacrimi seci care mi-au rămas?
M-am saturat să cad fără a avea puterea de a mă ridica , să cad în gol la nesfîrşit .
Mă înţelegi măcar? Bineînţeles ca nu...
Nu ai simţit niciodată ceea ce simt acum ...să simti cum nişte gheare sunt ascuţite de inima ta ?
Voi deveni o statuie de gheaţă care se va topi încet  , încet pană cînd nimic nu va mai rămîne .
Numai vad nimic în oglinda din fata mea . E doar o umbra . Asta am devenit ... o umbra fără alinare..

Si rad trist și mă gîndesc ...

Tu nu exişti , dar continui să îţi scriu !

Adio!

miercuri, 8 septembrie 2010

Momente !

Dragul Meu ...


Crezi ca mi-a pasat ca tu poţi mai mult ca mine , ca tu ştii ca eu sunt laşă şi fug pentru ca nu pot să-mi înfrunt temerile ?
 Nu mi-a pasat niciodată ca tu poţi să mă eclipsezi  , ca poţi să-mi faci rău , ca îmi poţi suprima puterea de a lupta .
Da !
Mă laşi fără apărare într-o lume în care răul pândeşte din propria ta umbra şi ce-i cu asta? Crezi ca mă impresionezi? Crezi ca asta mă răneşte ? O să rezist , o să rezist şi am să- ţi demonstrez ca pot mai mult , ca te pot umili . Va fi sfârşitul tău şi voi rade mă voi bucura de suferinţa ta , asa cum tu te-ai bucurat când m-ai ucis .
M-ai ucis cu inima rece şi m-ai lăsat să zac în neştiinţă.
Neiubită , invizibilă şi pustiita !
M-ai lăsat să zac în marea speranţelor frânte . Nu ţi-a fost milă nici măcar un pic de inima mea , de sufletul meu care cândva era pur si inocent , cândva înainte să te cunosc pe tine , înainte să-ţi dăruiesc sufletul meu în schimbul unor vorbe deşarte şi reci de care nu aveam nevoie .
Ti -am dăruit  totul !
Chiar şi cea mai mica fărâmă de putere , totul doar ca să mă vezi , să mă vezi cat de mult mă zbat pentru acele momente în care eram invizibilă dar existam . M-ai lăsat să sufăr !
Nu ţi-am spus-o ! ..
Nu ti-am dat satisfacţia să ştii ca îmi puneai sare pe răni . M-ai lăsat să ard in ura şi furie pana când sufletul meu a devenit cenuşă . O cenuşă aruncată ca un gunoi în deşert !
Dar vei cădea ! Te voi distruge
Am apus asemenea soarelui dar nu am mai răsărit niciodată . Mi-ai blocat luna după care să-mi ghidez răsăritul ! M-ai lăsat să mă pierd într-un labirint al disperărilor , fără ieşire ! M-ai lăsat să umblu pe întuneric , să ma lovesc de toate piedicile pe care mi le puneai , să te caut cu disperare deşi nu aveam nevoie de tine ...

Zâmbesc amar şi ma gândesc !

Tu nu exişti dar tot îţi scriu

Adio!

marți, 7 septembrie 2010

Crezi ?

Dragul meu ...

Crezi...

M-am săturat de tine , m-am săturat de consecinţele pe care trebuie să le suport din cauza ta .
M-am săturat să mi se amintească de fiecare dată că tu eşti vina eşecurilor mele . Te-am ales pentru că am vrut nu pentru că am fost nevoită.Încerci să îmi dai viaţa înapoi , dar nu faci decât să mă răneşti  mai mult ,  nu faci decât să-mi înfingi pumnalul în inima .

Îmi zici că nu te merit ?

Ba te merit ! Ne merităm unul pe altul !

Sunt ca şi tine ...o persoană fără suflet care îţi invadează propria lume încercând să o distrugă până nimic nu mai rămâne ! Chiar crezi ca îmi pasa ? Nu îmi mai pasă de tine ! Nu îmi mai pasă de nimic ! Nu vreau să mai aud aceleaşi lucruri repetate la nesfârşit , aceleaşi lucruri care îmi rănesc inima mai fatal decât ai făcut-o tu vreodată !
Nu vreau să ştii ce încă mai simt ! Nu vreau şă ştii cât de urăsc ! Dar poate ar trebui să-ţi spun , poate ar trebui să te fac să suferi şi să  vad cum lumea ta se destramă şi să mă bucur !
De ce? De ce mai făcut să îmi pierd propria mea moralitate? De ce mai făcut să nu mă mai cunosc ? De ce nu îţi pot spune în fata cat te urăsc ?
Mi-ai poluat mintea , m-ai lăsat fără suflare şi fără glas să tip , m-ai lăsat pustiita de un suflet cald . Acum numai sunt nimic , sunt doar o umbra ce bântuie coloanele nesfârşite ale timpului !
Niciodată ! Niciodată nu te voi mai lasă să mă domini , să fii înaintea mea , să îmi iei gloria pentru care muncesc , niciodată nu voi mai accepta un eşec din cauza ta ... Si totuşi ...
Nu vreau să te iert , nu am să pot să te iert vreodată pentru tot ce ai făcut , pentru ceea ce am devenit din cauza ta ..
Mi-ai luat stropul de inocenţă din lacrimile mele ! Sunt seacă ! Sunt seacă de tot ceea ce te-ar putea face om ! Te-am urat ! Si încă te urăsc ...

Ce mă amuza? E faptul ca zâmbesc trist şi mă gândesc..

Tu nu exişti şi tot îţi scriu !


Adio !

duminică, 5 septembrie 2010

Schimbarea!

Dragul meu ,




Numai cred , am incetat să cred ca te poţi schimba , am incetat să sper de tot .

Dar îmi doresc să fii altfel!

E rău?

Dar vreau !

Vreau să ştiu ca pot să am încredere in tine , ca pot să te am alături , ca nu trebuie să fug , să fug de lucrile de care ma tem !

Vreau , vreau să numai fie la fel ,Vreau să te vad alături de mine

De când ai plecat am simţit ca nimic nu va mai fi la fel !

Mi-e dor de momentele pe care le-am petrecut împreuna , Mi-e dor de tine

Dar nu ma crezi

Vreau să te schimbi pentru mine , pentru tine , pentru noi

De ce ?

De ce numai eşti la fel , cum erai la început , Al meu pentru totdeauna !

Vroiam să ma vezi dar nu reuşeam să te fac să vezi lumea pe care o cream pentru tine , lumea pe care ma chinuiam să o susţin de una singura !
Vroiam să vezi cat de mult ţineam să ştii ca sunt alături de tine chiar dacă nu te schimbi

DAR NU SA PUTUT

AI plecat , am plecat

Numai cred in tine , numai cred in noi

S-a terminat înainte să fi început şi totuşi îmi pare rău ca nu ai dat o şansa la tot ce ar fi putut fi

Nu ştiu de ce >?

De ce ai mai încercat să înţelegi

Ce e amuzant ?

E amuzant ca faptul ca tu nu exişti dar eu îţi scriu

Iţi scriu să ştii !


La revedere ! Ma întorc

Semnat : Anonim

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Adio !

Dragul meu ,

Îmi vei lipsi !

Îmi vor lipsi momentele dulci în care ai fost alături de mine , în care mai susţinut si în care mai făcut sa mă simt eu !

Si totuşi nimic nu va mai fi la fel , nici acum nici peste 100 de ani . Niciodată nu vei ştii ce ar fi trebuit sa-ti spun .

Nu am vrut sa recunosc si poate ca ar fi trebuit !

Nu vreau sa încetez sa sper , vreau sa cred ca nu vei pleca , nu mă vei părăsi , vei fi lînga mine si nu ne va pasa de nimic altceva decît de faptul ca tu si eu suntem aici si acum !

Poate ne vom revedea poate ca da , dar nu va mai fi la fel , nu vei şti ce am simţit, nu vei şti ce am gîndit, vei şti doar ca mă cunoşti, ca mai văzut ...

Doar atît !

1 minut pierdut

Nu vei mai şti sentimentele pe care le am trăit împreuna , nu vei mai şti nimic din ceea ce ne trebuia!

Aberez!

Tu nu exişti!

Dar ce conteaza ! Eu îţi scriu ! Ca sa ştii !

Exişti în lumea mea si atît .

Adio !

Semnat: